REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.9° Constanța Sâm., 5 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6873
21.9° Constanța Sâmbătă, 5 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6873
 

Inspectorul școlar general, Sorin Mihai: Și la noi au fost cazuri de agresiune la adresa elevilor. Video

Inspectorul școlar general, Sorin Mihai: Și la noi au fost cazuri de agresiune la adresa elevilor. Video

Mirela PASCAL 30 septembrie 2022 | 00:00 2377


Noul an școlar a debutat cu câteva schimbări majore resimțite pe deplin de profesori, cât și de cadrele didactice. Împărțirea cursurilor în module, intercalate cu vacanţe, eliminarea tezelor şi scoaterea mediei anilor de studiu din calculul mediei de admitere la liceu sunt printre noutăţile anului de învățământ 2022-2023. Despre acestea, dar și despre alte subiecte de interes local și național am vorbit pe larg cu inspectorul școlar județean al ISJ Constanța, Sorin Mihai.

În debutul interviului, Sorin Mihai a vorbit despre modificările aduse de ministrul Educației, în acest an școlar, în învățământ. Sorin Mihai spune că, deocamdată, feed-back-ul este unul bun, mai ales din partea profesorilor, precizând că, astfel, aceștia nu vor mai fi nevoiți să treacă cu ușurință peste noțiunile de baza pe care le predau, întrucât vor avea suficient timp să parcurgă programa, fără să fie presați de timp. ”Din perspectiva cadrului didactic, ca să vorbesc la obiect, sunt bine-venite, și vă spun și de ce. În primul rând, avem mai multe vacanțe – asta e bucuria copiilor -, dar și din punct de vedere turistic cred că va avea un impact semnificativ pentru cei care, bineînțeles, nu au turismul numai estival. În al doilea rând, faptul că nu mai sunt semestre, pentru mine, cadru didactic, nu mai este alergarea aceea pentru note. Cel puțin la limbă și literatură română, trebuia să ai minimum patru note, era un galop după note și stresul aferent era inerent. Sunt mai puține note de acordat, ceea ce iarăși, este bine – vorbesc de limbă și literatură română, unde avem patru ore per săptămână, plus trei; și suntem mult mai relaxați. Structura aceasta modulară poate fi corelată pe viitor”, a declarat Sorin Mihai.

Procentul de 20 %, media din ani, nu era relevant la Evaluarea Națională

Cât despre eliminarea procentului de 20 % la Evaluarea Națională, ”Generalul” a precizat: ”Nu era relevant. De ce?! Sunt și aici argumente și contraargumente. Se creea o presiune consistentă, din parta părinților.  Da, și ca profesor, te simțeai într-un fel obligat să îl ajuți pe copil să aibă o medie care, cât de cât, să îl ajute. 20% era foarte puțin, dar, mă rog, măcar să arăți că îl ajuți.  Dar, pe de altă parte, s-a observat că sunt discrepanțe foarte mari între notele pe care le primesc elevii la Evaluarea Națională, media de la Evaluarea Națională și media din V-VIII. Adică avem foarte multe situații cu diferențe de 4-5 puncte între ce medie avea pe V-VIII și ce medie avea pe Evaluare Națională”.

1 miliard de euro pentru Educație

Niciun ministru nu s-a gândit, însă, la cea mai importantă schimbare care ar trebui să aibă loc:  finanțarea. Este nevoie, în România, de foarte multe lucruri pentru a putea funcționa o clasă de învățământ, de mulți bani, bani pe care îi scot părinții din buzunar prin clasicul ”fondul clasei”. ”Am fost într-o conferință cu domnul ministru, toți inspectorii generali, în ziua de luni (n.r. 26 septembrie) în care ni s-a prezentat ce urmează ca finanțare pe Educație prin PNRR (n.r. Planul Național de Redresare și Reziliență): 1 miliard de euro vor veni pentru tot ce înseamnă. Deocamdată debutează cu PNRAS-ul (n.r. Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar) și am semnat, marți, contractele pentru PNRAS cu cele 42 de unități de învățământ. Primul lot, să spunem, de unități de învățământ. Noi ne bucurăm că avem foarte multe unități de învățământ în județul Constanța care au câștigat și dorim să le sprijinim”, a dezvăluit Sorin Mihai, precizând, totodată, că vor veni bani și pentru reabilitarea sălilor de clase.

Ce spune Sorin Mihai despre agresiunile exercitate de profesori asupra copiilor

Sorin Mihai a vorbit și despre agresiunile exercitate de cadrele didactice asupra elevilor, indiferent de natura acestora, și cine ar trebui să acorde o atenție sporită acestui fenomen. Generalul a precizat că directorii unităților de învățământ sunt obligați să aducă la cunoștința ISJ orice tip de agresiune, și abia atunci se pot lua măsurile care se cuvin. ”Este într-adevăr dureros, trist, dar trebuie avute în vedere aceste situații și trebuie intervenit rapid. Și cine trebuie să vină cu maximă celeritate este unitatea de învățământ, care e unitatea angajatoare. Noi monitorizăm, noi verificăm în teritoriu. Este foarte important să ne transmită în scris dacă există probleme pentru că n-avem încotro. Solicităm verificări la nivelul fiecărei unități de învățământ, cercetări prealabile eventual, dacă se impune, astfel încât să fie măsurile adecvate luate de către angajator”, a precizat Sorin Mihai

Un caz de agresiune… sexuală a avut loc la Dobromir

O astfel de situație o regăsim la Dobromir, acolo unde un profesor a agrest sexual un elev. Sorin Mihai a vorbit despre acest subiect, mai ales că instituția a fost acuzată că încearcă mușamalizarea cazului. ”La un moment dat, doamna directoare a venit și ne-a spus că s-ar putea să se confrunte cu astfel de probleme. Nici dumneaei nu era hotărâtă, nu era lămurită. I-am cerut să ne transmită informația pe cale oficială. Pe data de 10 februarie a.c. ne-a transmis, pe data de 11 i-am cerut să facă cercetarea în baza căreia Consiliul de Administrație, cel care conduce unitatea de învățământ, poate să ia măsuri. Tot pe data de 11, la câteva ore după ce au primit adresa noastră, dumnealor au luat o hotărâre, ca unitate de învățământ angajatoare, și au înaintat toate dovezile către Inspectorat. S-a rezolvat cu celeritate, n-aveam ce să mușamalizăm, nu aveam de ce. Totul pleacă de la Consiliul de Administrație, care conduce unitatea de învățământ, care este unitate de învățământ angajatoare și care trebuie să ia o decizie”, a spus Sorin Mihai. Întrebat dacă profesorul a fost testat psihologic, inspectorul general a răspuns că da.

Profesorii, testați psihologic

De altfel, a mai spus Sorin Mihai, au existat la nivelul județul Constanța, în ultima perioadă, situații de acest gen, iar profesorii în cauză au fost sancționați, însă nu atât de dur încât să li se desfacă contractul de muncă. ”Nu am o statistică, dar au fost mai multe situații la Medgidia, la Cernavodă”.

Întrebat dacă profesorii sunt testați psihologic, acesta a declarat că da, aspect de care se ocupă tot directorii școlilor, iar dacă este un cadru didactic  pică examenul psihologic, atunci ISJ trebuie informat.” Da, desigur. Sunt testați psihologic la începutul anului școlar. Sunt firmele specializate, se achiziționează serviciile pe care le oferă un psiholog-psiholog

Despre testarea antidrog a elevilor

Întrebat cum vede proiectul privind testarea antidrog a elevilor în școli, șeful ISJ a răspuns: ”Cine-i testează? N-avem competențe, cadre didactice fiind. Au fost discuții legate de folosirea testelor pentru Covid. S-a considerat că am avea competențe în acest sens. Să zicem că facem un curs rapid...E o discuție amplă, fără acordul părinților, nu se poate face nimic”. Sorin Mihai a mai precizat că nu a avut eveniment, la ISJ, din direcția aceasta.

Puteți urmări interviul mai jos:

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


REPLICA


LOTO

6/49
473464012
5/49
191411341337
joker
152522311710