Interlopul Niky Popescu Alin este nemulțumit de un tânăr magistrat care îi judecă dosarul
Interlopul Niky Popescu Alin este nemulțumit de un tânăr magistrat care îi judecă dosarul
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNiky Popescu Alin, unul dintre inculpații grupării „Calul Troian“ de la Constanța, cunoscut prin prisma antecedentelor penale din ultimul deceniu... este nemulțumit de magistratul care a fost desemnat să judece dosarul în care este acuzat alături de alți 13 interlopi de cămătărie, proxenetism, evaziune și șantaj. Este vorba despre Melinte Mihnea Cristian, cu 4 ani de experiență în domeniu.
Interlopii duși la instanță
Niky Popescu Alin a ajuns în atenția oamenilor legii încă din anul 2017 după ce a fost implicat într-un amplu scandal, în zona Km 5. Pe atunci, acesta avea drept ocupație principală... reglările de conturi, timp în care a reușit să-și adauge în palmares o condamnare pentru tentativă de omor.
Timpul a trecut, iar înclinațiile interlopului pentru viața periculoasă de stradă au rămas în principiu aceleași. Spre exemplu, în iarna anului 2025 acesta alături de alți inculpați periculoși au fost arestați în urma unor ample percheziții DIICOT. Din cele 15 persoane propuse pentru arest preventiv 12 au primit această măsură respectiv: Pase Constantin Virgil, Gheorghe Robert-Ionuț, Mangiu Adrian Gabriel, Ștefan Florin-Marian, Stoian George-Eduard, Popescu Niky Alin, Bădrăgan Daniel, Geangu Adina Cristina, Cerbu Florentina, Manea Victor, Rustem Engin, Stănică Nicolae iar Brâncuși Sofia-Ecaterina, Șavlovschi Irina Lavinia și Vajda Ana Agafia au primit arest la domiciliu.
Interlopii din Km 4-5
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în municipiul Constanța, s-ar fi constituit, pe criterii teritoriale (cartier), o grupare de criminalitate organizată (având peste 30 de membri), în scopul obținerii unor importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor victime, inclusiv minore.
Infracțiuni violente, adesea petrecute în locuri publice
Ulterior, pe fondul unei evoluții numerice dar și financiare, membrii grupării ar fi comis și alte infracțiuni, respectiv cămătărie, șantaj, dar și spălarea banilor, în vederea ascunderii originii ilicite a sumelor obținute din activitatea infracțională. De asemenea, constituirea și funcționarea grupului infracțional organizat ar fi avut ca scop și procurarea, respectiv vânzarea de substanțe interzise. Membrii grupului ar fi participat la comiterea unor infracțiuni violente, adesea petrecute în locuri publice.
Inculpatul Niky Popescu Alin, nemulțumit de judecător
După luni bune în care cei mai periculoși inculpați din Constanța au ajuns în spatele gratiilor, dosarul acestora a ajuns într-un final în cameră preliminară. Cu toate acestea, unul dintre inculpați a depus o cerere de recuzare a magistratului Mihnea Cristian Melinte, care a și fost respinsă.
Portal instanță
Judecătorul Melinte, doar 4 ani de experiență
În aprilie 2022, fostul președinte Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcție a judecătorilor care au promovat examenul de capacitate în perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022. Printre cei 111 judecători numiți în funcție, s-a aflat și Melinte Mihnea Cristian.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.2° Constanța .jpeg)
















