Învăţământul cică este gratuit, dar `mafia` cu fondul clasei este în floare!
Învăţământul cică este gratuit, dar `mafia` cu fondul clasei este în floare!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestÎn România, învăţământul este gratuit doar pe hârtie, ceea ce se întâmplă şi la Constanţa. În fiecare an, părinţii susţin că sunt obligaţi să acopere lipsurile sistemului educaţional. Purtătorul de cuvânt al ISJ Constanţa a declarat, pentru Replica, faptul că învăţământul este gratuit şi colectarea unor astfel de fonduri este ilegală.
Anual, părinţii constănţeni sunt invitaţi, de către cadrele didactice, să scoată bani din buzunare pentru fondul şcolii sau al clasei. Acest lucru nu mai este un subiect tabu de foarte multă vreme. Astfel, constănțenii spun că din aceste acţiuni reiese faptul că învăţământul este gratuit doar pe foaie şi ar trebui luate măsuri. Astfel de colectări sunt adesea întâlnite în şcolile şi gradiniţele din Judeţul Constanţa, după cum ne-a relatat o mămică: ”La început de an, ni s-a adus la cunoştiinţă că trebuie să dăm bani pentru fondul clasei şi al şcolii. Am înţeles că acest lucru este interzis, dar totuşi, aceste acţiuni se practică în toate şcolile. Vă daţi seama că dacă refuzi să plăteşti, cel care va suferi este copilul. Tocmai din această cauză preferăm să nu luăm atitudine și să ne conformăm, însă nu este în regulă așa. Există părinți care nu-și permit”, a declarat pentru Replica o constănţeancă.
Contactaţi telefonic, reprezentanţii ISJ Constanţa au declarat că:” Într-adevăr , învăţământul este gratuit. Colectarea unor astfel de fonduri estet ilegală, aceasta este poziţia oficială. Dacă ne este semnalată o astfel de problemă, noi, imediat acţionăm, ştiind despre ce este vorba.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Marinela Mrejeru. Prin urmare, părinții care se lovesc de astfel de situații sunt sfătuiți să sesizeze ISJ Constanța.
Andreea POPA
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News