REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
15.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Ion Ţiriac a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis

Ion Ţiriac a anunţat că renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis

Replica API 7 iulie 2021 | 22:55 1002

Fostul tenisman Ion Ţiriac a anunţat, luni, în cadrul unui eveniment organizat la complexul sportiv din Bucureşti care îi poartă numele, că renunţă la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, el precizând că noul conducător trebuie să se dedice tenisului 12 ore pe zi, scrie Agerpres.

Ion Ţiriac

"Pe mine de acum încolo mă întrebaţi ca persoană fizică, Ion Ţiriac. Pentru că luna asta oamenii de la federaţie îşi aleg un alt preşedinte. Sperăm să fie un preşedinte care să fie plătit, să fie prezent la 8 dimineaţa la federaţie şi să plece de la 8 seara. Aşa cum trebuie să fie şi secretarul general, pentru că altfel nu ajungem niciunde", a menţionat Ţiriac, care este preşedinte din 19 iunie 2019.

Întrebat cine ar trebui să fie preşedinte în locul său, Ţiriac a răspuns: "Cel mai nimerit. Domnul Iohannis este ocupat cu preşedinţia ţării, domnul Cîţu e ocupat cu Guvernul... deci ei doi nu au cum, restul nu cunosc pe nimeni".

Prezent la evenimentul de la Complexul Sportiv Ion Ţiriac, fost tenisman Ilie Năstase a declarat că nu este interesat de funcţia care va deveni vacantă.

"Eu preşedinte? Nu, Doamne-fereşte, am fost 12 ani preşedinte la federaţie, îmi ajunge. Am dat din viaţa mea 12 ani Federaţiei Române de Tenis şi nu regret. Pentru că această federaţie mi-a dat mult şi mie. La federaţie ca preşedinte trebuie să te sacrifici, eşti zi de zi acolo. Nu eşti plătit... deci nu ştiu care e persoana care să-şi permită treaba asta", a afirmat Năstase.

Ion Ţiriac a fost ales, la 19 iunie 2019, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional. La momentul respectiv, el a declarat că va sta în această funcţie doar şase luni, perioadă în care va avea ca obiective schimbarea statutului FRT şi clarificarea situaţiei fondurilor financiare de la MTS.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
tiriac asta nu a facut nimic decat pt buzunarul lui
5
0
F bine, ar trebui sa i se confiste si miliardul, sau daca nu , sa demonstreze unde si la cine a muncit !
1
0
si uite asa s-au mai pierdut 2 ani pentru FRT.... Ne spune si noua dl. Tiriac ce a realizat? In continuare copiii pleaca la turnee pe banii lor...Poate ar fi mai bine sa ne lase dinozaurii astia atoatestiutori....
7
0
pentru acest post este mwistul burleanu. Aduce cu el experienta de frecat pwla de la fotbal.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212