REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

ITM Constanța a dat amenzi în valoare de 6.918.000 lei, în anul 2022

ITM Constanța a dat amenzi în valoare de 6.918.000 lei, în anul 2022

Victor ROTARU 18 ianuarie 2023 | 00:00 801

Pe  parcursul anului 2022 Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța a desfășurat acțiuni de control și verificare a agenților economici care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța, campanii de control  organizate la nivel național, pe domenii de activitate, cât și acțiuni de control organizate la nivel local în colaborare cu reprezentanți ai Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța, Jandarmeria Constanța,  Serviciul IMIGRĂRI, Direcția Antifraudă 2 Constanța, etc.

Inspectorii de muncă din cadrul Serviciul Control Relații de Munca  au verificat în anul 2022 un număr de 3640 agenți economici din care 679 au fost sancționați.
Au fost aplicate 679 de sancțiuni contravenționale din care 437 de amenzi contravenționale  în valoare de 5.406.500 lei și 242 de avertismente.
Au fost depistate 136 de persoane care lucrau fără forme legale la 51 de angajatori, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de 1.560.000 lei.

Referitor la activitatea de control privind securitatea si sănătatea în munca, în perioada 01.01.-31.12.2022 inspectorii de munca au efectuat 2052 de controale, în urma cărora s-au constatat 944 de neconformități, motiv pentru care s-au dispus 944 de măsuri de remediere.
S-au aplicat 944 de sancțiuni contravenționale din care  568 de avertismente și 376 de amenzi contravenționale în  valoare totală de 1.511.500 lei.

În cursul anului 2022, în cadrul „Campaniei naționale de supravegherea pieței produselor industriale din domeniul de competență al Inspecției Muncii, conform programului sectorial pentru anul 2022, coordonat de către Comisia Europeana” s-au efectuat 98 de controale, controalele realizându-se la importatori, distribuitori și comercianți pentru un număr de 246  de produse reglementate de directivele din domeniul de competență al Inspecției Muncii.

În anul 2022, au fost înregistrate și soluționate un număr de 1155 sesizări ale cetățenilor  cu referire la : concedieri abuzive, neplata drepturilor salariale, neplata orelor suplimentare, nerespectarea  timpului de lucru și de  odihnă, neacordarea concediilor de odihnă, refuzul angajatorului de-a îndeplini măsurile dispuse în urma controlului, refuzul angajatorului de-a elibera documentele solicitate, nerespectarea programului de lucru și altele.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ITM este cel mai bun prieten cu angajatorul,sunt ca fratii,nici o petitie depusa de angajat nu a fost rezolvata,toate au dat dreptate angajatorului chiar daca dovezile depuse erau clare in favoarea angajatului,deci direct in instanta daca vreti sa rezolvati.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272