REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.8° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
13.8° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

Kievul şi Moscova reiau discuțiile. Noi negocieri se vor desfăşura joi

Kievul şi Moscova reiau discuțiile. Noi negocieri se vor desfăşura joi

Replica API 2 martie 2022 | 19:38 528

Delegaţia ucraineană este aşteptată joi în Belarus pentru noi negocieri ruso-ucrainene, a declarat miercuri negociatorul rus Vladimir Medinski, precizând că o încetare a focului va fi discutată la aceste noi tratative, după prima rundă de negocieri desfăşurată luni şi încheiată fără rezultat, anunță Agerpres, citată de stiripesurse.ro.

Kievul şi Moscova reiau discuțiile. Noi negocieri se vor desfăşura joi

''Delegaţia ucraineană a plecat deja de la Kiev. Aşteptăm să sosească aici mâine dimineaţă'', a declarat Medinski, potrivit AFP. Preşedinţia de la Kiev a confirmat între timp că delegaţia ucraineană se îndreaptă către locul negocierilor.

Potrivit negociatorului rus, cele două părţi au ales ''împreună'' pentru tratative un loc din Belarus situat ''nu departe de frontiera cu Polonia''.

Armata rusă va securiza un coridor pentru delegaţia rusă, a mai spus Vladimir Medinski, potrivit agenţiei TASS, citată de Reuters.

Agenţia ucraineană de presă UNIAN anunţase puţin mai devreme că Ucraina a acceptat să poarte noi negocieri cu Rusia miercuri seară, menţionând o declaraţia a şefului delegaţiei ucrainene, parlamentarul David Arakamia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere