REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

La Urgenţa Spitalului Judeţean a ajuns un turist înţepat de un dragon de mare

La Urgenţa Spitalului Judeţean a ajuns un turist înţepat de un dragon de mare

Replica API 26 iulie 2013 | 00:00 149

Unitatea duduie de pacienţi cu insolaţii sau cardiaci

Unitatea duduie de pacienţi cu insolaţii sau cardiaci

Zile de foc pentru cadrele medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Sunt tot mai multe prezentări, iar atât constănţenii cât şi turiştii nu vor să asculte sfaturile medicilor, se expun la soare, la căldură şi ajung să sprijine pereţii UPU: au lipotimii, fac insolaţii sau, mai grav, prezintă probleme cardiace.

Urgenţa Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa duduie de pacienţi. Cadrele medicale muncesc la foc automat, cea mai mare problemă fiind aşa-zisele ore de vârf, în special seara. Pe lângă patologia de vară, foarte multe cazuri au fost reprezentate şi de politraumatisme, rezultate în urma accidentelor rutiere. "Avem traumatisme multe, pacienţi cardiaci, cu patologie neurologică, hemoragii digestive... Oamenii sunt bolnavi, nu avem ce le face. Sunt şi turişti, am avut chiar şi turişti străini", au declarat, pentru "Replica", medicii din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. Însă, cadrele medicale nu se plâng, spun că sunt obişnuite, pentru că aşa se întâmplă în fiecare vară. Oamenii nu vor să înţeleagă şi pace faptul că trebuie să se ferească de orele amiezii,de soarele puternic, fără să mai vorbim despre hidratare şi alimentaţie. "Turiştii se prezintă, în general, cu insolaţii, înţepături de insecte, nu au grijă de ei, nu se hidratează, merg la plajă la orele prânzului şi tot aşa. Avem şi foarte mulţi pacienţi cronici decompensaţi", au mai spus medicii. De asemenea, menţionăm că un turist a fost muşcat de un dragon de mare, dar acum se află în afara oricărui pericol. Înţepătura lui este extrem de dureroasă şi de periculoasă, veninul secretat de peşte fiind foarte puternic. Dacă o persoană este înţepată, ea poate face şoc anafilactic şi, în unele cazuri mai grave, asociat cu alte boli, aceasta poate chiar deceda. Revenind la prezentări, acestea ajung şi la 450 - 500, iar la sfârşitul de săptămână sunt mult mai multe.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212