Local AMENDAT cu 5.000 de lei pentru că permitea clienţilor să fumeze!
Local AMENDAT cu 5.000 de lei pentru că permitea clienţilor să fumeze!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLegea antifumat A ARS la buzunare un patron din Constanţa
Legea antifumat A ARS la buzunare un patron din Constanţa
Legea antifumat a „umblat” deja în buzunarele unei societăţi comerciale de la malul mării. Este vorba despre localul Stars din Tomis Nord, situat pe strada Cişmelei, în zona Cireşica. Zilele trecute, organele abilitate au aplicat o amendă în valoare de 5.000 de lei întrucât mai mulţi clienţi fumau nestingheriţi.
Potrivit informaţiilor noastre, se pare că ar fi vorba despre o sesizare. Astfel, organele abilitate s-au deplasat la faţa locului miercuri, 13 aprilie, şi au surprins mai multe persoane care fumau. Prin urmare, administratorul a fost sancţionat cu suma de 5.000 de lei. De cealaltă parte, mulţi dintre reprezentanţii spaţiilor publice închise spun, speriaţi că vor avea pierderi – probabil, că nu se pot înţelege cu clienţii şi că nu au ce să le facă. Însă, unde-i lege nu-i tocmeală, iar sancţiunile sunt sancţiuni.
Potrivit ghidului privind implementarea Legii nr. 15/2016 pentru prevenirea şi combaterea consumului produselor din tutun, administratorii au obligaţia de a elabora şi de a pune în aplicare regulamente interne prin care se interzice fumatul în spaţiile închise din respectivele spaţii. Totodată, trebuie să marcheze spaţiile menţionate cu indicatoare cu mesajul „Fumatul interzis” şi cu simbolul internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală.
Pentru o bună implementare a legii, se recomandă ca administratorii de spaţii publice închise şi locuri de muncă să afişeze lângă indicatorul cu „Fumatul interzis” numărul de telefon al celei mai apropiate unităţi de poliţie locală sau structuri de poliţie în localităţile în care unde nu există poliţie locală.
Legea prevede sancţiuni pentru persoanele fizice care fumează în spaţiile în care fumatul este interzis: amendă contravenţională de la 100 la 500 de lei şi pentru persoanele juridice care administrează spaţiile în care fumatul este interzis: amendă contravenţională de 5.000 lei (prima abatere), amendă contravenţională de 10.000 lei şi suspendarea activităţii până la remedierea situaţiei (a doua abatere), amendă contravenţională de 15.000 şi închiderea unităţii la următoarea abatere.
Sancţiunile vor fi aplicate de către reprezentanţii Poliţiei Locale sau ai Ministerului Afacerilor Interne (Poliţia Română, Jandarmeria, IGSU, Poliţia de Frontieră), atunci când angajaţii sau/şi cetăţenii fumează într-un spaţiu în care fumatul este interzis şi de către inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în cazul în care aceştia constată că sunt încălcate prevederile art. 39 alin. (9) lit. e) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau dacă în regulamentul intern nu sunt cuprinse prevederi referitoare la răspunderea disciplinară a salariaţilor pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 15/2016.
Sesizarea încălcării legii se poate face de către angajaţi sau/ şi cetăţeni prin apelarea numărului de telefon al poliţiei locale sau al reprezentanţilor locali ai MAI în localităţile în care nu există poliţie locală şi apelarea inspectoratului teritorial de muncă, în cazul în care angajatorul nu are elaborate/completate regulamentele interne conform art. 5 din Legea nr. 15/2016.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News