REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
13.3° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Lukaşenko, în Rusia, la puţine zile după vizita lui Putin la Minsk

Lukaşenko, în Rusia, la puţine zile după vizita lui Putin la Minsk

A.F. 26 decembrie 2022 | 00:00 352

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, principalul aliat al Moscovei în campania militară din Ucraina, a sosit sâmbătă în Rusia, la doar cinci zile după ce s-a întâlnit la Minsk cu omologul său rus Vladimir Putin, potrivit EFE.

Aleksandr Lukaşenko

Lukaşenko urma să viziteze sâmbătă Centrul rus de Pregătire al Cosmonauţilor, unde se antrenează reprezentanţi ai Belarusului, şi va participa la o reuniune informală a liderilor din fostele ţări sovietice, prevăzută pentru zilele de 26 şi 27 decembrie, la Sankt Petersburg, conform unor surse oficiale belaruse.

Sosirea lui Lukaşenko în Rusia, unde s-a mai aflat până acum de şapte ori pe parcursul acestui an, se produce la doar cinci zile de la întâlnirea pe care a avut-o cu Putin în capitala belarusă, pe fondul temerilor privind o implicare mai directă a Minskului în aşa-numita "operaţiune militară specială" rusă în Ucraina.

Potrivit lui Lukaşenko, 2022 este anul cel mai intens în relaţiile belaruso-ruse, în ceea ce priveşte numărul de contacte bilaterale.

"Anul care se încheie a stabilit recorduri în privinţa numărului şi intensităţii contactelor la toate nivelurile, lucru justificat ca urmare a schimbărilor accelerate din lume", a declarat liderul belarus.

Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din SUA, la reuniunea din 19 decembrie dintre Putin şi Lukaşenko, este posibil ca liderul rus să nu-l fi putut convinge pe omologul său belarus să se implice mai mult în campania militară rusă.

Totodată, surse ucrainene, care nu observă momentan indicii ale unei iminente participări a bieloruşilor la luptele din Ucraina, dau asigurări că acest pericol nu a trecut şi că formaţiuni comune ruso-belaruse se antrenează în apropierea frontierei cu Ucraina, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Vorba aia: "Ce face omul, face si maimuta." In pr0stia lor de "dictatori cei mai smecheri de la ei din sat" au impresia ca se vor ridica vreodata la MARETIA LUI BIDEN SAU ZELENSKI. Pai comparati-l voi pe Satana Putin cu presedintele SUA, BIDEN. Cand vreodat sa se ridice "Putlerica" la nivelul lui Biden? Caci Biden ii scuipa seminte in cap inca de cand era "in spatele lui Obama". Iar marioneta Lukasenko, cand mama naibi sa se ridice sluga aia umila Moscovei la nivelul exceptional al lui Zelenski? NICIODATA! Zelenski a reusit din 2019 si pana in prezent ca e "MAI LIDER" decat Putler, Xi Jinpng in toti anii lor "de domnie". Bineinteles, nu-l uitati pe generalul Valeri Fedorovîci Zalujnîi. Cei doi fac echipa buna si au pus deja Rusia "pe butuci". Bineinteles, multi idioti din tabara AUR si SOS nu vor inteles ce spun si faptul ca am CATEGORIC DREPTATE! Ucraina mai are la dispozitie cam 20.000.000 de soldati gata sa apere Ucraina cu arma in maini, din totalul de pana la 45.000.000 de ucraineni. In schimb, poate Rusia mobiliza minim 20.000.000 +1 (ca sa facem o gluma isteata)? Poate trimite Putin "cu forta" mai mult de 1.000.000 de orci rusi la moarte sigura in Ucraina impotriva a peste 20.000.000 de soldati INARMATI DE NATO si aliatii? Voi chiar nu constientizati ca "RUSIA E IN DEFENSIVA ACUM"? Iar bombardamentele astea zilnice si micile "stradute din sate ucrainene" pe care reusesc orci rusi sa le "cucereasca" sunt in realitate pistol cu apa, fata de ce se pregateste? Ucraina pastreaza acum, in iarna asta, linia frontului cu motoarele oprite si "cu frana de mana trasa", iar rusii nu pot trage sau impinge "linia rosie" precum nici "minunea tehnologica ruseasca" tancul T-14 de la parada nu-l puteau misca nici tras, nici impins. HAHAHA! Pai ce se va intampla cand porneste Ucraina motoarele cu o noua contraofensiva? Ati ras de precedenta si ati vazut cum "s-au retras rusii cu toate panzele sus". Hahaha! Himars! Himars! BOOM! Pai, de data asta vor muri peste 100.000 de orci rusi, din cei aproximativ 300.000 mobilizati recent. Nu toti, dar destui incat "apararea ruseasca" sa fie dezorganizata si usor de incercuit in CRIMEEA, urmata apoi de retragere doar in "Donbas". Pai iar e nevoit Putler sa "mobilizeze partial populatia"? Asta inseamna ca iar trebuie sa moara inca peste 100.000 de soldati rusi? Pai si cum ii convingi pe rusi daca ei vad INCA O "RETRAGERE TACTICA" a Rusiei, care a pierdut deja peste 60% din terenurile invadate initial. Mai mobilizeaza Putinica pese 300.000, cand cifrele vor arata ca peste 80% din teritorile invadate initial de RUsia, au fost eliberate de Ucraina? Si cum mai stapanesti poporul rus, cand tu, Putinica, esti obligat de imprejurari sa le spui ca "AI PIERDUT CRIMEEA", pe care Ucraina a demilitarizat-o cu drone si Himars, iar ulterior a dus trupele eliberatoare ucrainene pana la podul Kerci? Care e mutarea urmatoare, Putinica? Nucleare? Hahaha! Cat ma distrez, ba! Hahahha!
12
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272