Mădălina Sandu, subreta din "Mam'zelle Nitouche", iubeşte deopotrivă opera şi opereta

Un artist care dă totul pe scenă

Ursitoarele au fost darnice cu Mădălina Sandu şi probabil că au avut motive. Talentul şi optimismul debordant respiră prin toţi porii ei şi reuşesc să încânte publicul spectator şi nu numai. Toţi oamenii din jurul ei o percep ca pe o fiinţă veselă, bună, caldă, foarte modestă, cu un ascuţit simţ al umorului. Are un tonus şi o vitalitate ce poate fi comparată cu a unui sportiv de performanţă. Absolventă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, lucrează de peste 10 ani la Teatrul de Operă şi Balet "Oleg Danovski". Cântă deopotrivă în spectacole de operă şi de operetă şi a putut fi urmărită în "Văduva veselă", "Liliacul", "Bal mascat", "Elixirul dragostei", "Rigoletto", "Don Pasquale", "Bărbierul din Sevigllia", "Nunta lui Figaro", "Don Giovani", etc. De curând a avut rolul principal în "Mam'zelle Nitouche", spectacol care a durat trei ore, timp în care a reuşit să ţină publicul cu răsuflarea tăiată.

Reporter: Aţi reuşit să ţineţi publicul cu răsuflarea tăiată timp de trei ore la ultimul spectacol. Cum reuşiţi? Este vorba de un antrenament special? Cum reuşiţi să vă dozaţi efortul?

Mădălina Sandu: Meseria noastră poate fi asemuită cu cea a unui sportiv de performanţă. Trebuie să fii tot timpul antrenat pentru că altfel nu rezişti. Antrenamentul constă în vocalize în primul rând, pentru că şi corzile vocale sunt tot un muşchi, dar trebuie să ai şi o formă fizică bună. Cântatul implică toţi muşchii corpului, oricum. Nu mă duc la sală, dar fac abdomene, exerciţii în general acasă. Pentru menţinerea calităţii vocale, orice cântăreţ ar trebui să facă exerciţii.

Rep.: Aveţi o dietă specială?

M.S.: Nu. Nici nu aş putea face asta, pentru că dacă ţii dietă nu mai ai putere pe scenă. Este nevoie de o anumită forţă.

Rep.: Care rol v-a plăcut cel mai mult? Cu care aţi simţit că v-aţi identificat?

M.S.: Mi-au plăcut toate. Nota care le defineşte pe toate aceste roluri este că sunt majoritatea pe aceeaşi linie, fie că a fost vorba de operă sau operetă. Eu sunt subretă ceea ce înseamnă nu neapărat că abordezi roluri mai uşoare, ci că este personajul feminin care aduce o notă de bucurie, veselie. Mam'zelle Nitouche a fost într-adevăr o provocare, pentru că până acum nu a mai trebuit să interpretez, să cânt şi să dansez în acelaşi spectacol. Fiind rol de operetă, implică şi proză, ceea ce este totuşi mai greu, pentru că cere calităţi actoriceşti pe lângă cele vocale, iar faptul că trebuie să cânţi şi să dansezi în acelaşi timp este puţin altceva decât ceea ce se cerea altădată unui cântăreţ de operă clasic. Acestea sunt cerinţele acum. Spectatorii pot face uşor o comparaţie cu ce văd la televizor, sau la Bucureşti şi noi trebuie să ţinem pasul. Acest lucru implică foarte multă responsabilitate. Trebuie să ştim tot timpul care sunt tendinţele. Trebuie să ieşim din tiparele clasice.

Rep.: Cât timp v-aţi pregătit pentru acest spectacol?

M.S.: Timp de trei luni. De la 9 dimineaţa până la 9 seara, cu pauză de prânz, cu repetiţii separate de dans, de cântat şi de interpretare. Textul îl repeţi de obicei cu regizorul şi el îţi dă de obicei toate nuanţele pe care vrea să le scoată de la tine. Între timp faci coregrafia, iar la sfârşit vine dirijorul.

Rep.: Vă consumă un spectacol de acest gen?

M.S.: În general un spectacol de operă este foarte epuizant. Dacă trebuie să cânţi şi să dansezi în acelaşi timp este şi mai greu. Dorm după spectacol şi două zile.

Rep.: Se poate întâmpla să aveţi necazuri acasă. Cum aţi făcut faţă?

M.S.: Doamne fereşte! Nu mi s-a întâmplat până acum, aşa că nu ştiu cum este, dar mi s-a spus că este foarte greu.

Rep.: Cum împăcaţi viaţa de familie cu cea artistică?

M.S.:Soţul meu este şi el solist aici. Este Bogdan Sandu. Putem spune că ne înţelegem foarte bine. Putem repeta şi acasă...

Marieta ŞTEFAN