REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.3° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
13.3° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Marcel Toader a murit la 56 de ani! A făcut infarct în timpul unei vizite la prieteni

Marcel Toader a murit la 56 de ani! A făcut infarct în timpul unei vizite la prieteni

Replica API 5 august 2019 | 16:25 639

Omul de afaceri Marcel Toader a murit sâmbătă după-amiază, 3 august, la doar 56 de ani. Acesta a făcut infarct în timp ce era în vizită la niște prieteni din Periș, Ilfov.

Vestea tragică a fost făcută publică de prietenii lui Marcel Toader prin intermediul unor mesaje dureroase răspândite pe rețelele sociale. Din primele informații, se pare că Marcel Toader a suferit un infarct. Potrivit Antena Stars, bărbatul a fost resuscitat preț de 40 de minute. Acesta va fi înmormântat luni, 5 august, la Constanța.

În vârstă de 56 de ani, Marcel Toader a fost un cunoscut om de afaceri care avea relații și în showbizul autohton, fiind impresarul mai multor vedete de le noi. Acesta a avut o viață amoroasă tumultoasă, fiind căsătorit de șase ori, printre soțiile sale numărându-se și nume sonore precum prezentatoarea de televiziune Gabriela Cristea, cântăreața Maria Constantin și cântăreața Anamaria Ferentz. Toader are un fiu, pe nume Maximilian.

Înainte de a se lansa în afaceri și a deveni o persoană cu dese apariții în presă, Marcel Toader a jucat rugby de performanță, fiind considerat unul dintre cei mai buni jucători pe care le-a avut echipa națională la acest sport.

Deși era un afacerist influent, de câțiva ani Marcel era în „luptă” cu statul român. Marcel Toader a fost somat să părăsească apartamentul în care locuia, în urma unor probleme financiare cu care s-a confruntat.

După ce a trecut prin mai multe divorțuri, s-ar crede că fostele soții i-au luat și ultimii bani afaceristului, în urma separării în instanță, având în vedere că acesta nu și-a mai putut plăti nici măcar utilitățile. Toader a fost somat încă din 2018 să-și părăsească apartamentul, după ce timp de patru ani acesta nu a mai achitat întreținerea. Din cauza acestor probleme, asociația de locatari a dorit să îi scoată la vânzare imobilul.

Omul de afaceri s-a însurat, de-a lungul timpului, cu majoritatea femeilor cu care a fost într-o relație serioasă. Prima lui soţie a fost o franţuzoaică, după care a urmat jucătoarea de tenis Cătălina Cristea, însă nici iubirea lor nu a durat mult, despărţindu-se după doar un an şi patru luni de la căsătorie. Apoi, Marcel Toader o convins-o pe cântăreaţa Anamaria Ferentz să spună „DA” în fața stării civile, la doar câteva luni după ce s-au cunoscut.

Divorţul dintre cei doi s-a lăsat cu acuzaţii de violenţă extremă, ea susţinând că ar fi fost agresată din cauza geloziei fostului rugbyst. Marcel s-a recăsătorit la scurt timp cu Diana Ghenu, cu 23 de ani mai mică decât el, fiica primarului din Berceni. A urmat Gabriela Cristea, în 2008, cei doi separându-se în 2013, circul mediatic de atunci fiind unul de amploare. Acuzaţiile legate de dispariţia unor mari sume de bani din contul ei şi gelozia dusă la extrem au făcut deliciul publicului. Marcel Toader a pus punct şi relaţiei cu Maria Constantin, pe care a acuzat-o de infidelitate.

click.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Un curvar, un ciomagar care i-a placut sa traiasca pe spinarea femeilor, urat, foarte urat!
3
1
Dumnezeu sa-l ierte! Dumnezeu sa-l odihneasca in pace! Pacat! Nu a avut noroc, a suferit mult, a facut alegeri proaste in casnicie, da: numai PARASUTE, profitoare.... vedetele lui "peste".... Si-a divinizat mama, si-a iubit mult baiatul...... Lasa multa suferinta in urma sa!
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272