Mărfuri contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea
Mărfuri contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVineri, 5 august, poliţiştii de la transporturi maritime au descoperit 360 de bucăți feliator și lame, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 28.500 de lei.
Poliţiştii Serviciului de Poliţie Transporturi Maritime, împreună cu specialiști din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au verificat, în Portul Constanţa Sud Agigea, un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din Republica Moldova.
În urma controlului containerului, poliţiştii au descoperit 360 de bucăți feliator din material plastic și lame din metal, purtând însemne ale unor mărci înregistrate, susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală ale mărcilor respective.
Bunurile, estimate la aproximativ 28.500 de lei, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulație de mărfuri contrafăcute, conform Legii 84/1998.
Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.
V.S.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News