Măștile de protecție nu mai sunt obligatorii în New York. Măsura e neconstituțională
Un judecător din New York a decis că obligativitatea purtării măștilor de protecție pe teritoriul statului este neconstituțională și, prin urmare, nu poate fi pusă în aplicare, informează Business Insider, citat de stiripesurse.ro. La fel ca în România, asemenea decizii nu pot fi luate de ramura executivă a puterii, ci trebuie să aibă la bază acte normative adoptate de legislativ.
În decizia sa de luni, judecătorul de la Curtea Supremă a distictului Nassau, Thomas Rademaker, a declarat că guvernatorul Kathy Hochul și Departamentul pentru Sănătate al statului nu au autoritatea de a pune în aplicare o asemenea decizie, care este în vigoare din decembrie, și că obligativitatea nu a avut aprobarea parlamentului statului.
Legea „a fost promulgată și adoptată ilegal de către o agenție de stat a ramurii Executive și, prin urmare, nulă și inaplicabilă din punct de vedere juridic”, a scris Rademaker.
The New York Times informează că decizia va anula obligativitatea purtării măștii în locuri publice, inclusiv în școli, dar că hotărârile adoptate la nivel local vor rămâne în vigoare.
„Suntem puternic în dezacord cu această hotărâre și analizăm orice opțiune pentru a inversa imediat efectul aceastei decizii”, a spus Hochul într-un comunicat. Ea a adăugat că măsurile declarate nelegale de justiție „ajută la prevenirea răspândirii COVID-19 și la salvarea de vieți”.
Măsura, care a intrat în vigoare pe 13 decembrie, impunea newyorkezilor să poarte măști de față în locuri publice interioare, inclusiv centre comerciale, clădiri de birouri, restaurante și lăcașuri de cult, precum și în transportul public. Companiile și localurile în care se intră doar cu dovada vaccinării au fost scutite.
Obligativitatea trebuia să expire pe 15 ianuarie, dar Departamentul de Sănătate al statului a prelungit regula cu încă două săptămâni, până la 1 februarie.
„Promulgarea oricăror legi în acest scop este încredințată exclusiv Legislativului de stat”, a scris Rademaker în decizia sa. „În timp ce intențiile comisarului Bassett și ale guvernatorului Hochul par a fi îndreptate direct spre a face ceea ce ei cred că este corect pentru a proteja cetățenii statului New York, ei trebuie să-și ducă propunerea în fața Legislativului statului”, a spus judecătorul.
„Nicăieri în Legea sănătății publice nu i se acordă comisarului autoritatea de a face o lege”, a scris Rademaker. „În timp ce comisarul poate adopta reguli care par a avea puterea, efectul și greutatea deplină a unei legi, acele reguli trebuie să fie adaptate, corelate în mod necesar și atașate unei legi adoptate de Legislativul de stat”.
Rademaker a adăugat că analiza sa s-a limitat la chestiunile de formă în privința adoptării actului și nu pune sub semnul întrebării eficacitatea sau necesitatea măștilor în prevenirea răspândirii coronavirusului.

De câțiva ani se fac speculații cu privire la starea de sănătate a președintelui rus Vladimir Putin, însă ele...472
Sfârşitul neutralităţii militare a Finlandei ar fi o "greşeală", a estimat sâmbătă preşedintele rus Vladimir...453
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...363
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...410


ConstanțaUmiditate: 74%
Vânt: 2.1 m/s
Presiune: 1019 milibari

Formaţia CFR Cluj a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Universitatea Craiova,...312
Formaţia FC Floriana a câştigat Cupa Maltei, duminică seară, învingând în finală echipa Valletta, scor 2-1...223
Formaţia AC Milan, la care este legitimat Ciprian Tătăruşanu, a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu...192
FRF a anunţat, duminică, după disputarea ultimelor meciuri din play-off-ul Ligii 2 Casa Pariurilor, că la baraj...308


Membri ai clanului Mustafa din Mangalia, respectiv Osgian, Iunuzbei, Tamer și Emuran dar și Cocâlea Elvis au fost...4828
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, sâmbătă, 14 mai, în Tortomanu, vizavi de...517
Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în Mangalia, zona gării, acolo unde a avut loc un...998
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben valabil în intervalul 14 mai, ora 12 - 15...5769
Încet încet se apropie anul electoral 2024 atunci când vom avea în ordine - alegeri europarlamentare, alegeri...479
Ambasada României la Kiev și-a reluat sâmbătă activitatea, a anunțat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu. „Mă...446
România are la îndemână nu doar banii europeni care vin prin PNRR, programul creat special pentru a relansa economia...510
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat, vineri seară, că realitatea din momentul...460
Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, s-a aflat în studioul Replica de Constanța, unde a vorbit...3406
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2242
Disconfort, haos, nervi în trafic, șantiere peste șantiere… sunt aspecte cunoscute de către administrația locală...11334
Gheorghe Haleț este unul dintre cei mai apreciați oameni de televiziune și cultură din Constanța. A cochetat și cu...5012
Catalogul muzical al trupei rock britanice Pink Floyd face obiectul unor propuneri de cumpărare lansate de Warner Music...157
Britney Spears a anunţat sâmbătă că a pierdut sarcina printr-o postare pe Instagram alături de logodnicul său,...316
WRS a reuşit să se claseze pe locul 18 în finala Eurovision 2022, desfăşurată sâmbătă seara în Italia, la...1636
Ucraina este câştigătoarea Eurovision 2022. Kalush Orchestra, cu melodia "Stefania" . Piesa a luat cele mai multe...388
În Germania au fost înregistraţi până acum peste 700.000 de refugiaţi din Ucraina, arată date ale ministerului de...363
Șeful serviciilor de informații militare ucrainene Kyrylo Budanov a declarat că este în desfășurare o lovitură de...944
Serviciul secret ucrainean SBU a decretat, de la începutul războiului, interdicţie de intrare pentru 13 jurnalişti...410
Israelul a lansat vineri lovituri în centrul Siriei, făcând cinci morţi, printre care un civil, a informat agenţia...387
Termenul privind organizarea şi funcţionarea structurilor care acordă asistenţă medicală şi îngrijirea...143
Specialiștii susțin că epidemia de COVID-19 din Coreea de Nord ar putea provoca o criză sanitară majoră. Virusul...184
Numărul de persoane cu COVID internate este de 803, cu 72 mai puţine faţă de ziua anterioară, a informat Ministerul...153
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că infecţia cu noul coronavirus se...318
Poate se uita si kkt pansat arahat la ce fac altii, ca la pus restrictii e primu