Medicul Adrian Marinescu, manager interimar al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“
Medicul Adrian Marinescu, manager interimar al Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestManagerul Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Prof. Dr. Matei Balş", Cătălin Apostolescu, a fost eliberat din funcţie, el fiind înlocuit de medicul Adrian Marinescu, care a ocupat până în prezent funcţia de director medical, a anunţat, luni, Ministerul Sănătăţii.
„Eliberarea din funcţia de manager al Institutului Naţional de Boli Infeţioase "Prof. Dr. Matei Balş" a dr. Cătălin Apostolescu s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (1) lit p) din Legea nr. 95/2006. Potrivit prevederilor legale menţionate, contractul de management încetează «în cazul existenţei a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, în situaţia în care la data semnării contractului de management unitatea sanitară nu înregistrează arierate»“, afirmă sursa citată.
Potrivit MS, în funcţia de manager interimar a fost numit directorul medical al institutului, medicul Adrian Marinescu.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 











.jpeg_t.jpeg)

