REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
16.4° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Meleşcanu, despre evenimentele din decembrie 1989: Am văzut în presa străină că au fost ciocniri între armată şi manifestanţi

Meleşcanu, despre evenimentele din decembrie 1989: Am văzut în presa străină că au fost ciocniri între armată şi manifestanţi

Replica API 22 ianuarie 2020 | 00:00 243

Teodor Meleşcanu

Preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu, a declarat miercuri că în decembrie 1989, când se afla la Viena, nu a primit niciun fel de informaţii din ţară în legătură cu evenimentele de la Timişoara şi a menţionat că a văzut în presa străină că au avut loc ciocniri între armată şi manifestanţi, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti.

"La sfârşitul şedinţei respective (n.r. - la Viena), ambasadorul Elveţiei, care era şi preşedintele lucrărilor, a cerut oficial delegaţiei române informaţii în legătură cu situaţia de la Timişoara. Întrucât nu mai rămăsese nimeni în sală din delegaţia română decât eu, secretar I, am spus următoarele: Nu am primit niciun fel de informaţii din ţară în legătură cu evenimentele din Timişoara. Am văzut din presa străină că au avut loc ciocniri între armată şi manifestanţi, care s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti. Am spus în final că, dacă aceste informaţii se confirmă, atunci cei care s-au făcut vinovaţi trebuie să-şi asume responsabilitatea", a precizat Meleşcanu.

El a adăugat că, la acea vreme, statul român nu avea capacitatea de a-i da "instrucţiuni sau informaţii".

"Vă asigur că în acele momente Ministerul de Externe şi administraţia din România erau într-o poziţie în care nu aveau capacitatea de a ne da nouă instrucţiuni sau informaţii", a afirmat Meleşcanu.

Teodor Meleşcanu a fost întrebat cum răspunde sesizării formulate de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) cu privire la modul în care a acţionat ca reprezentant al delegaţiei române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Românesc s-a sesizat din oficiu cu privire la modul în care Teodor Meleşcanu a acţionat ca reprezentant al delegaţiei române la reuniunile de la Viena din perioada 19-20 decembrie 1989.

Potrivit telegramelor diplomatice, Teodor Meleşcanu ar fi participat în calitate oficială la dezinformarea şi diversiunea exercitate de regimul totalitar comunist, menţionează reprezentanţii institutului, scrie AGERPRES.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asta este mostra de comunist imputit sprijinit de PSD.un partid bolsevic cu izul si duhoarea stalinista care se regenereaza in fiecare zi......
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212