REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Joi, 22 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7620
17.1° Constanța Joi, 22 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7620
 

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al premierului Luca Niculescu

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită director de cabinet al premierului Luca Niculescu

Ana- Maria MOCANU 22 octombrie 2026 | 08:55 333

Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion a fost numită miercuri în funcția de director de cabinet al prim-ministrului Luca Niculescu.

Mihaela-Ilincuta stefan-Simion a fost numita director de cabinet al premierului Luca NiculescuMihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

„Începând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion se numește în funcția de director de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului”, se precizează în decizia publicată în Monitorul Oficial.

În 2024, președintele de la acea vreme, Klaus Iohannis, i-a acordat acesteia gradul diplomatic de ambasador.

Ștefan-Simion a fost director de cabinet al ministrului de Externe Luminița Odobescu în perioada primului Guvern format de Marcel Ciolacu (2023-2024) și director general al Departamentului Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (2022-2023).

Lucrează în MAE din 2011 iar șapte ani mai târziu a devenit consilier diplomatic.

Ce avere are Mihaela-Ilincuța Ștefan-Simion

Potrivit celei mai recente declarații de avere disponibilă public, completată în 2024, deține un apartament de 90 mp în București, cumpărat în 2013 și o mașină BMW, fabricat în 2019.

Mai are în proprietate o jumătate dintr-o casă de 100 mp și terenul aferent de 271 mp din Brăila, ambele moștenite în 2024, conform documentului citat.

Pentru anul 2023 a declarat un venit de 126.799 de lei de la MAE. Și soțul acesteia, Adrian Constantin Simion, este angajat al Ministerului Afacerilor Externe, cu un venit salarial declarat pentru același an de 116.539 de lei. Familia nu a declarant credite, datorii sau depozite în bancă.

Adrian Constantin Simion și-a construit o carieră în diplomație, ajungând de de la funcția de secretar 3 în MAE în 2011  la consilier diplomatic nouă ani mai târziu, iar în decembrie 2022 a preluat conducerea cabinetului unui secretar de stat din același minister. În declarația de avere din 2024 nu se precizează ce funcție deținea în momentul respectiv, potrivit hotnews.ro .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
sau ce partid o sustine ? pnl ? usr ? e secret ?
0
0