REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Dum., 1 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7630
12.4° Constanța Duminică, 1 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7630
 

Ministrul Educației, mesaj pentru elevi și profesori, în prima zi de școală

Ministrul Educației, mesaj pentru elevi și profesori, în prima zi de școală

Mirela PASCAL 7 septembrie 2026 | 08:04 622

Ministrul Educaţiei Mihai Dimian le transmite elevilor, la început de an şcolar, să se bucure de educaţie şi, invocând propriul parcurs, - un copil venit dintr-o familie modesta, dintr-un cartier mărginaş al unui oraş muncitoresc din România devenit profesor şi conducător de doctorat în Washington - le spune că locul din care pornescţi în această viaţă nu hotărăşte locul în care pot ajunge, iar educaţia este cheia care le deschide poarta către această lume.

Ministrul Educatiei, mesaj pentru elevi si profesori, in prima zi de scoala

” ”Priviţi către cer pentru a înţelege că nu există limite. Şi sper să vă găsiţi astfel şi o stea adăpost pentru visurile voastre”, este mesajul său către copiii care încep luni un nou an şcolar. El are mesaje şi pentru părinţi, ţi pentru cadrele didactice, informează News.ro.

Ministrul Educației: Dragi elevi, bucuraţi-vă de educaţie!

”Dragi elevi, bucuraţi-vă de educaţie! Astăzi începe un nou an şcolar. Ştiu că v-aţi fi dorit o vacanţă mai lungă, că aţi fi preferat să dormiţi mai mult în această dimineaţă, că vă întrebaţi la ce vă foloseşte această şcoală. Cu toate acestea, încercaţi să vă bucuraţi de şansa de a învăţa, de profesori, de colegi, de şcoală. Indiferent de locul în care v-aţi născut, indiferent de cât de mulţi sau de puţini bani au părinţii voştri, indiferent de etnia voastră, educaţia vă oferă tuturor o şansă. Nu porniţi cu toţi din acelaşi punct. Unii aveţi acasă mai multe cărţi, alţii mai puţine. Unii aveţi propriul birou şi propriul calculator, alţii nu aveţi nici măcar un loc liniştit în care să vă faceţi temele. Însă tocmai de aceea aveţi nevoie de şcoală: pentru ca locul din care porniţi să nu hotărască locul în care puteţi ajunge”, afirmă ministrul în mesajul postat pe Facebook lun dimineaţă, cu puţin timp înaintea festivităţilpr care marchează începerea noului an şcolar.

El invocă propria experienţă

„Provin dintr-o familie modestă, dintr-un cartier mărginaş al unui oraş muncitoresc din România. Am lucrat ca ghid turistic şi am oferit meditaţii la matematică şi fizică pe perioada facultăţii pentru a mă putea întreţine la studii. În acelaşi timp, am încercat să învăt cât mai bine, cât mai mult, şi să nu renunţ la visurile mele. Iar educaţia mi-a oferit mult mai mult decât am îndrăznit să-mi imaginez. Am studiat şi cercetat în Franţa, în Germania, în Statele Unite ale Americii. Am devenit profesor şi conducător de doctorat în Washington DC, capitala Statelor Unite ale Americii. De aceea, vă repet: locul din care porniţi în această viaţă nu hotărăşte locul în care puteţi ajunge. Educaţia este cheia care vă deschide poarta către această lume. O lume mult mai mare decât locul în care v-aţi născut, o lume în care vă aşteaptă oportunităţi pe care nu vi le puteţi imagina”, spune Mihai Dimian.

Ministrul Educaţiei subliniază în mesajul adresat elevlor că totul porneşte de la a înţelege un lucru simplu, acela că locul lor este la şcoală, în fiecare zi.

”Nu va fi un drum uşor. Va fi dificil uneori să înţelegeţi anumite concepte, să reţineţi anumite cunoştinţe, să rezolvaţi anumite teme. Uneori veţi face greşeli şi veţi fi criticaţi aspru pentru ele. Alteori veţi înregistra un succes şi vi se va părea că nimeni nu vă apreciază reuşita şi efortul depus. Însă nu trebuie renunţaţi atunci când este greu. Nu există niciun motiv şi nicio scuză pentru a renunţa la educaţie.Aveţi un potenţial extraordinar şi aveţi datoria de a-l descoperi şi a-l pune în valoare. Acum aveţi în faţa voastră o foaie albă pe care vă puteţi scrie singuri viitorul. Poate că unii dintre voi veţi ajunge medici, profesori, ingineri. Poate că alţii veţi ajunge antreprenori de succes sau tehnicieni foarte buni. Poate că unii dintre voi veţi ajunge la Bucureşti, la Paris, sau la Washington. Poate că alţii veţi alege să rămâneţi unde vă aflaţi acum şi să dezvoltaţi ceva important pentru comunitatea voastră”, le spune simian copiilor care încep luni şcoala.

El punctează că ”toate aceste drumuri sunt la fel de valoroase”.

”Important este să aveţi libertatea de a alege şi de a fi fericiţi. Iar această libertate se câştigă prin educaţie. Nu vă spun că trebuie să fiţi cei mai buni din clasă. Vă spun doar să nu renunţaţi la voi înşivă”, spune ministru Educaţiei.

Mihai Dimian se adresează şi părinţilor şi bunicilr, cărora le transmite rugămintea de a trimite copiii la şcoală în fiecare zi.

”Chiar dacă, cu toate sacrificiile dumneavoastră, nu reuşiti să le oferiţi copiilor ceea ce vă doriţi, puteţi face un lucru extraordinar pentru ei şi nu vă costă nimic: întrebaţi-i seara ce au învăţat. Spuneţi-le că şcoala este importantă. Spuneţi-le să-şi respecte profesorii”, afirmă ministrul Educaţiei.

Mihai Dimian are un mesaj şi pentru colegii de la catedră

”Dragi colegi, în primul rând vă mulţumesc că aţi ales această misiune nobilă. Purtăm pe umerii noştri o mare responsabilitate: destinul acestor copii. Nu este suficient să le cerem copiilor să vină la şcoală. Trebuie să ne asigurăm că le oferim o şcoală în care ei să simtă că merită să vină, în care ei să îşi poată realiza potenţialul imens pe care îl au. O şcoală în care fiecare copil este respectat, sprijinit şi încurajat, indiferent de locul din care provine, de familia sa sau de etnia sa”, le spune el cadrelor didactice.

La finalul mesajului, ministrul mai are un ultim îndemn pentru elevi: ”Priviţi către cer pentru a înţelege că nu există limite. Şi sper să vă găsiţi astfel şi o stea adăpost pentru visurile voastre. Vă mulţumesc şi vă doresc tuturor un an şcolar minunat!”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ca totul in tara asta si invatamantul sa schimbat in rau de atate ori! tatonari,incercari pe viata tineretului ,a oamenilor cinstii si muncitori !dar totul este gresit si rau!
0
0