Ministrul Sănătăţii: Mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri
Ministrul Sănătăţii: Mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri la Sibiu că urmează încă două-trei săptămâni în care va creşte numărul cazurilor de COVID-19, vor exista şi decese, motiv pentru care populaţia trebuie să se protejeze.
Nelu Tătaru
"O evoluţie fulminantă ţine foarte mult de această izolare voluntară. Ştiu că este greu. (...) Ţin să menţionez încă o dată, ne interesează siguranţa personalului medical, un personal medical care trebuie să rămână în linia întâi, dar în acelaşi timp ne interesează şi acele precauţii pe care personalul medical sau cetăţeanul trebuie să le respecte. Nu renunţăm, nu relaxăm, tocmai pentru acest hop care va veni şi trebuie trecut. Menţionez că mai avem două-trei săptămâni în care vom creşte ca număr de cazuri. Vor exista şi decese, dar trebuie să le gestionăm în limita în care putem gestiona o pandemie, cu un duşman, dacă pot spune aşa, necunoscut, care are în acest moment doar un tratament simptomatic, în evaluare, până la descoperirea unui vaccin", a spus Nelu Tătaru, potrivit Agerpres.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, vicepremierul Raluca Turcan şi prefectul judeţului Sibiu, Mircea Creţu, au discutat miercuri, în sediul Prefecturii, despre măsurile luate pentru a ţine sub control pandemia. Nelu Tătaru a anunţat că urmează să viziteze şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, unde sunt trataţi pacienţii cu COVID-19.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News