REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° ConstanÈ›a Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.9° ConstanÈ›a Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Nissan îşi reduce prezenţa în Europa, ca parte a planului global de restructurare

Nissan îşi reduce prezenţa în Europa, ca parte a planului global de restructurare

Replica API 4 ianuarie 2021 | 17:25 998

Producătorul auto Nissan Motor intenţionează să-şi reducă şi mai mult prezenţa în Europa şi să externalizeze operaţiunile de fabricare şi vânzare a maşinilor sale către partenerul de alianţă Renault, a anunţat publicaţia niponă Yomiuri, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Ca parte a planului său global de restructurare, Nissan va reduce canalele sale de distribuţie în 30 de ţări, în special în Europa de Est. De asemenea, compania intenţionează să îşi închidă fabrica din Avila (Spania) şi să o transforme într-un depozit, susţine Yomiuri, care nu furnizează detalii privind nivelul externalizării operaţiunilor Nissan.

În prezent, Nissan îşi reduce operaţiunile din Europa pentru a se concentra pe China, SUA şi Japonia.

În următorii patru ani Nissan îşi va micşora capacitatea de producţie cu o cincime şi gama de modele, pentru a-şi reduce costurile fixe cu 300 de miliarde de yeni (2,8 miliarde de dolari), în încercarea de a deveni un producător mai mic şi mai eficient, în urma scăderii vânzărilor.

Decizia face parte din noul plan de restructurare pe plan global al producătorului auto nipon, menit să asigure o creştere solidă, după expansiunea excesivă din trecut.

Recent, Nissan a revizuit prognoza privind pierderile operaţionale din actualul an financiar la 340 miliarde de yeni (3,23 miliarde de dolari), faţă de estimarea anterioară de 470 miliarde de yeni, în timp ce analiştii se aşteaptă la 335 miliarde de yeni, pe fondul restructurării drastice a afacerilor.

Al treilea producător auto nipon a înregistrat în trimestrul trei din 2020 pierderi operaţionale de 4,83 miliarde de yeni, mult sub estimările analiştilor, de 80,6 miliarde de yeni, în urma declinului vânzărilor, cauzat de impactul pandemiei de coronavirus (COVID-19). În perioada similară din 2019, Nissan a raportat un profit de 30 miliarde de yeni.

Nissan a îmbunătăţit estimările privind vânzările anuale globale la 4,165 milioane de vehicule, faţă de prognoza precedentă, ce indica 4,13 milioane de unităţi, dar încă sub nivelul din 2019. Dar veniturile în anul fiscal care ar urma să se încheie la 31 martie 2021 ar urma să scadă cu 19,6%.

În exerciţiul fiscal încheiat la 31 martie 2020, Nissan a înregistrat pierderi de 671,22 miliarde yeni (6,27 miliarde de dolari), acestea fiind primele sale pierderi anuale din ultimii 11 ani, în contextul în care mai mulţi ani de expansiune agresivă urmată de fostul director general Carlos Ghosn au afectat profitabilitatea grupului auto nipon, la care s-a adăugat şi pandemia de coronavirus care şi-a pus amprenta pe vânzările globale de autovehicule.

Pentru a reveni pe profit, Nissan a decis recent să elimine sute de locuri de muncă la uzina sa din Sunderland (Marea Britanie) şi să îşi închidă fabrica din Barcelona (Spania). De asemenea, Nissan vrea să se bazeze pe alianţa sa cu Renault şi Mitsubishi Motors, a cărui nouă strategie vizează în principal revenirea pe profit.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.), are 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212