REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.9° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Noul program Rabla: Cel puţin 3.000 de lei pentru casarea unei maşini mai vechi de 15 ani

Noul program Rabla: Cel puţin 3.000 de lei pentru casarea unei maşini mai vechi de 15 ani

Replica API 7 mai 2022 | 00:09 1129

Un nou program "Rabla", prin care cei care îşi casează maşinile mai vechi de 15 ani pot primi primă de "cel puţin 3.000 de lei", fără a fi obligaţi să cumpere un autovehicul nou, va debuta pe 1 iulie, conform anunţului făcut, joi, într-o conferinţă de presă, de către ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

"Venim cu încă un program care va porni pe 1 iulie dacă totul merge bine şi reuşim să ne înţelegem cu autorităţile publice locale. Un program "Rabla" local care va scoate sute de mii de maşini vechi din circulaţie. Vom asigura o primă de cel puţin 3.000 de lei pentru maşinile casate fără obligaţia de a fi cumpărate maşini noi. Azi dimineaţă am avut o discuţie cu domnul ministru Cseke (Cseke Attila, ministrul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, n.r.) despre reţeaua naţională de staţii de încărcare. Aici, veştile bune vin şi din partea Ministerului Dezvoltării, pentru că de acolo vor fi finanţate peste 15.000 de staţii de încărcare până în 2026, prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, n.r.). Noi am pus, astăzi, în consultare publică, Ghidul pentru următorul apel de proiecte din partea autorităţilor publice locale pentru staţiile de putere normală sau mică", a menţionat Tanczos.

Oficialul a adăugat că, pe termen mediu şi lung, va fi nevoie de foarte multe staţii de încărcare pentru maşini electrice în zonele rezidenţiale, iar autorităţile au un plan bine stabilit în vederea dezvoltării acestei industrii.

"Eu sunt convins de faptul că va fi nevoie, pe termen mediu şi lung, de foarte multe staţii în zona rezidenţială, unde în timpul nopţii, în parcările de lângă blocuri pot fi încărcate maşinile electrice. Avem o viziune foarte clară şi un plan foarte bine gândit de susţinere a acestei industrii, a acestei revoluţii prin care parcul auto din România va fi schimbat radical în câţiva ani", a afirmat ministrul Mediului, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272