Nu se mai termină problemele pentru noul șef al Ceronav, Andrei Brighidău. După ANI... și ANAF îi impută mai multe sume pe persoană fizică
Nu se mai termină problemele pentru noul șef al Ceronav, Andrei Brighidău. După ANI... și ANAF îi impută mai multe sume pe persoană fizică
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAndrei Brighidău, noul director al Ceronav, se pare că nu are probleme doar cu numirea în funcție, după cum Replica v-a semnalat, ci și cu… ANAF-ul. Acesta a contestat un act administrativ fiscal, mai precis o decizie de impunere. Potrivit declarațiilor lui Brighidău, acesta a fost nemulțumit de modul în care a fost calculată suma pe care o datora.
Numirea lui Andrei Brighidău în funcția de director al Ceronav a stârnit multe controverse. Acesta a renunțat pe 24 august la funcția de administrator al societății Oil&Gas Recruitment dar nu și la cea de asociat. Această firmă, precum și DP&Offshore Expert au semnat cu CERONAV Constanța o serie de contracte de colaborare cu valabilitate un an. Andrei Brighidău este asociat și la această a doua societate.
Așa cum spunea Agenția Națională de Integritate, Andrei Brighidău avea la dispoziție 15 zile să rezolve această situație de incompatibilitate și conflict de interese, termen care a expirat pe 4 septembrie. În altă ordine de idei, Brighidău este acum în război cu ANAF-ul, în urma unei decizii de impunere.

Andrei Brighidău nu este nemulțumit de impunere ci doar de modul în care a fost calculată suma datorată: „Este o decizie de impunere venită de la ANAF, pe persoană fizică, eu mi-am achitat datoriile pe care mi le-au imputat, doar că nu sunt de acord cu felul cum au calculat. Și de aceea m-am adresat instanței pentru o eventual recalculare. Au fost niște vânzări, una de apartament, venituri personale pe care le-au cadorisit în alt fel decât am considerat eu. Nu sunt sume mari, câteva zeci de mii de lei, dar eu le contest pentru faptul că nu sunt de acord cu modul de calcul“, a declarat acesta pentru Replica de Constanța.
Ce probleme are Brighidău la CERONAV
Ministrul interimar de la Transporturi Radu Miruță și secretarul de stat pe domeniul naval Horațiu Cosma au decis demiterea directorului CERONAV Dan Pisică și numirea în locul lui a reprezentantului USR Andrei Brighidău.
Numai că din cauza acestei grabe nejustificate, Ministerul Transporturilor l-a trimis pe noul director al CERONAV direct în incompatibilitate și conflict de interese, Andrei Brighidău fiind asociat și administrator la o societate comercială care avea legături contractuale cu CERONAV.
Agenția Națională de Integritate a fost sesizată în acest caz și a confirmat atât starea de incompatibilitate cât și starea de conflict de interese a lui Andrei Brighidău.
CITEȘTE ȘI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
15.8° Constanța 

.jpg_t.jpg)



.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)





.jpg_t.jpg)


