REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
12.5° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

O femeie de 82 de ani îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu pe 20 iulie. VIDEO

O femeie de 82 de ani îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu pe 20 iulie. VIDEO

Replica API 3 iulie 2021 | 02:06 879

O femeie de 82 de ani, Wally Funk, îl va însoţi pe Jeff Bezos în spaţiu la bordul unui zbor al companiei sale Blue Origin, pe 20 iulie, devenind cea mai vârstnică persoană care călătoreşte în spaţiu, a anunţat joi compania, potrivit AFP, citată de Agerpres.

Funk va fi al patrulea pasager al acestui prim zbor cu echipaj al companiei de turism spaţial, alături de miliardar, de fratele său, Mark Bezos, şi de câştigătorul unei licitaţii al cărui nume nu a fost încă dezvăluit.

În anii '60, Wally Funk făcea parte dintr-un program privat numit "Mercury 13", un grup de 13 femei care au trecut aceleaşi teste ca şi astronauţii bărbaţi selectaţi în cadrul programului Mercury al NASA pentru a trimite primii americani în spaţiu.

"Mi-au spus că am făcut treaba mai bine şi mai repede decât oricare dintre bărbaţi", a declarat Wally Funk într-un videoclip postat pe contul de Instagram al lui Jeff Bezos la momentul anunţului. "Am spus că vreau să fiu astronaut. Dar nimeni nu a vrut să mă ia. Nu credeam că voi merge vreodată acolo-sus".

"Nimeni nu a aşteptat atât de mult", a scris Jeff Bezos în postarea sa. "Bine ai venit în echipaj, Wally".

Wally Funk a devenit prima femeie inspector a agenţiei americane de aviaţie, FAA. Ca pilot, ea a acumulat 19.600 de ore de zbor.

Racheta New Shepard a Blue Origin este programată să decoleze pe 20 iulie şi să ajungă la linia Kármán, care marchează, potrivit convenţiei internaţionale, începutul spaţiului, la 100 de kilometri deasupra Pământului.

Pasagerii vor putea apoi să plutească la gravitaţie zero timp de câteva minute şi să observe curbura Pământului.

Apoi capsula va începe o cădere liberă pentru a reveni pe Pământ şi va fi încetinită de trei paraşute mari şi de retrorachete înainte de a ateriza într-un deşert din vestul Texasului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sa ramana acolo si daca se poate sa isi cheme si din prieteni.
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272