O GROAPĂ IMENSĂ DOMNEŞTE, de 5 ANI, pe strada Libertăţii
O GROAPĂ IMENSĂ DOMNEŞTE, de 5 ANI, pe strada Libertăţii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLocuitorii de pe strada Libertăţii, din cartierul Faleză Nord, se confruntă de cinci ani de zile cu un crater imens apărut peste noapte. Chipurile, la numărul 38 de pe strada cu pricina ar fi urmat să fie construit un imobil D+P+4E al cărui beneficiari erau Timu Tinel și Otilia. Doar că, nici până în 2021 lucrurile nu s-au mişcat.
Pericol pentru locuitorii din zonă
În februarie 2020, constănțenii din cartierul Faleză Nord, mai exact cei de pe strada Libertății, s-au sesizat în legătură cu un crater imens, apărut pe această arteră la nr. 38, ce le pune în pericol viaţa și care oferă un aspect neîngrijit zonei. Este vorba despre o lucrare începută în urmă cu cinci ani de zile și care ar fi trebuit să fie finalizată pe 17 februarie 2020.
Doar că de atunci şi până acum a trecut un an, iar lucrurile stau exact la fel. Locul este o groapă de câțiva metri, împrejmuită cu garduri improvizate. Cabluri electrice atârnă peste tot şi nu lipsesc nici gunoaiele care au transformat locul în focar de infecţie. Un locatar mai preciza şi că apa care se strânge în această groapă afectează fundația centralei termice din vecinătate. Cum terenul este proprietate privată a Timu Tinel și Otilia, vecinii sunt legaţi de mâini şi de picioare.
Probleme vechi şi fără rezolvare
Amintim că ,acum mai bine de 17 ani, pe vremea fostului primar, Radu Mazăre, aceleași nume, Timu Tinel și Otilia, apăreau într-o hotărâre a Consiliului Local privind aprobarea “Studiului de Oportunitate și a Planului Urbanistic de Detaliu Construire Locuință D+P+4E, str. Libertăţii, nr.38, teren în suprafată totală de 377,72 mp din care 186 mp, proprietate Timu Tinel si 191,72 mp domeniu privat al Municipiului Constanța.
Diana MAXIMIUC
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News