O jurnalistă din Rusia a rămas fără job după ce i-a pus o întrebare incomodă lui Vladimir Putin
O jurnalistă din Rusia a rămas fără job după ce i-a pus o întrebare incomodă lui Vladimir Putin
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVladimir Putin
Jurnalista Alisa Iarovskaia a rămas fără locul de muncă de la postul public de televiziune al regiunii Yamal din Rusia, la câteva zile după ce a pus o întrebare la conferința de presă anuală a președintelui rus Vladimir Putin, relatează BBC.
Motivele nu sunt clare. Potrivit unor relatări, autoritățile din Yamal, o regiune din nord-estul Siberiei, nu au fost mulțumite de întrebarea adresată liderului de la Kremlin.
Pe de altă parte, Iarovskaia a spus că ea și-a dat demisia, dar nu a vrut să dea detalii sau să spună dacă plecarea sa de la postul TV are vreo legătură cu întrebarea adresată lui Putin.
De altfel, purtătorul de cuvânt al lui Putin a declarat marți că motivul plecării jurnalistei de la postul TV nu este cunoscut - dacă a demisionat sau a fost demisă, potrivit site-ului Izvestia.
Video: AICI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News