REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

O veste pe care locuitorii Mangaliei o aşteptau de mult: 17 străzi vor fi reabilitate!

O veste pe care locuitorii Mangaliei o aşteptau de mult: 17 străzi vor fi reabilitate!

Replica API 3 aprilie 2019 | 00:00 367

Cu bani europeni

Cu bani europeni

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a semnat, miercuri, 3 aprilie, la sediul Biroului Regional de Cooperare Transfrontalieră pentru granița Româno-Bulgară, cu sediul în Călărași, contractul cu finanţare europeană, în valoare de 7 milioane de euro, destinat reabilitării unui număr de 17 străzi din localitate. Proiectul face parte dintr-un program transfrontalier româno-bulgar, care prevede reabilitarea tramei stradale din centrul municipiului.

Acesta se referă la asfaltarea a 17 străzi din zona centrală a oraşului și alte cartiere, pentru o mai bună desfăşurare a traficului rutier şi pietonal. În acest sens, se vor reface trotuarele, spaţiile verzi şi alte suprafeţe adiacente de pe străzile supuse reabilitării. Imediat după etapa de licitație, se va interveni cu lucrări la trama stradală, pe următoarele străzi: Dr. Motaș, Frumoasei, I.C. Brătianu, Ion Creangă, Libertății, Mărășești, M. Eminescu, Mihai Viteazu, Mircea cel Bătrân, Muncitorului, Negru-Vodă, Oituz, Portului, Țepeș Vodă, Vânători, Vasile Alecsandri, Vasile Pârvan. ”Realizarea acestui proiect este foarte important pentru comunitatea din Mangalia, care dorește să locuiască într-un oraș curat, îngrijit, cu străzi și trotuare moderne. De aceea, facem eforturi să atragem fonduri UE pentru a dezvolta infrastructura rutieră și turistică și să continuăm procesul de asfaltare, în toate cartierele orașului. Sperăm ca în toamna acestui an, să intrăm cu lucrările în teren, după ce parcurgem procedurile legale de licitație”, a declarat edilul Mangaliei, Radu Cristian. Un alt proiect important, în parteneriat cu Primăria Balcik, semnat la sfârșitul anului trecut, vizează amenajarea piațetei din zona centrală a orașului. Aici, va fi creată o zonă de promenadă, se va interveni cu lucrări la terasamente, suprafeţe carosabile, trotuare, pavaje pietonale, spaţii verzi, utilităţi şi alte dotări de mobilier urban. Precizăm că, în prezent, municipiul Mangalia are în implementare alte cinci proiecte finanțate cu fonduri UE, respectiv: cel de modernizare a staţiunilor Saturn și Neptun-Olimp, de reabilitare a falezei Mangalia – Saturn, un altul de restaurare a Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric), dar și cel de modernizare a Pieței Republicii din localitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai bine ai face o sosea de centura care sa ocoleasca Mangalia. Vara tot traficul auto camioane, autocare trece prin sensul giratoriu. In centrul localitatii se merge bara la bara iar de la gara pana in centru faci 30 minute.
5
0
Cel mai detestat primar din toate timpurile!A vrut sa faca ceva,dar au ramas ruine.Un garaj ocupa spatiu cat un loc de parcare,iar oamenii care mai puneau ceva in ele sunt cei care nu au spatiu in locuinte.Putea sa impuna construirea garajelor stas. Daca o sa ajung primar,o sa construiesc 5000 garaje in Mangalia.JUR!
6
2
Pe bld Callatis, intre blocurile MG 29 si MG 31, in spate, sa mearga ANAF-ul dimineata sa-i ia ca din oala pe smecherii care si-au facut acolo intre garaje, doua ateliere unde se munceste la negru. Atelierele se vad de la o posta, au unitate de aer conditionat, antena parabolica..cablu electric. Pe astea le-ati vazut domn primar? Politia locala, care-a terorizat oamenii cu instiintari in toiul iernii sa-si darame garajele in 72 de ore, nici ea nu vede nimic!. Primarul, darama garajele de-a proasta la fraieri. de-a facut orasul praf! Golanii si borfasii conduc Mangalia acum.
2
1
Daca nu se facea nimic,era naspa. Bine ca se incep a se misca licrurile,indiferent de cine si cum se caca pe el in functie de apartenenta politica. Administrarea,gospodarirea orasului in favoarea locuitorilor trebuie sa primeze,nu comentariile politice de cacat,care in fapt nu au nimic cu politica ci doar cu mahalagismele unor betivani ordinary aflati in sevraj si fara sa fi fost candva in viata lor in stare sa citeasca o carte serioasa,sa poarte o discutie civilizata,sa se spele zilnic.Toti prostii vorbesc despre politica dar habar nu au ce inseamna cuvantul ,,politica'' in sine.
1
2
Daca demersul e doar in capul unora si apoi urmeaza formalitatile, dupa preconizari indraznete din toamna se vor incepe lucrarile.Da,cand vremea nu mai este asa prielnica unor astfel de lucrari si iar avem de-a face cu treaba de mantuiala dar costuri mari.De ce nu se demareaza proiectele in asa fel incat sa fie toata lumea multumita si orasul sa arata la nivelul sec 21??
4
2
Rugam Primaria Mangalia sa aiba in vedere si asfaltarea aleii din spatele Policlinicii, care ar trebui sa poarte numele unui multiplu fost primar liberal, Nicolae Rosculet, Erou al Primului Razboi Mondial, cand a trecut inot Dunarea, salvand drapelul regimentului sau, in luptele de la Turtucaia, din septembrie 1916. Vila sa, demolata, se afla in vecinatatea acestei alei.
7
0
garajele trebuie demolate TOATE in Mangalia. sunt locuri infecte. trebuie facute parcari pe acele locuri ca care sa aiba acces toata lumea
8
2
Daca sunt smechera normal ca am garaj si nu il demolez. Dupa 30 de ani de la revolutie si tot nu ati invatat ca dreptatea e numai pentru catei. Daca nu ati facut anarhie si l ati lasat pe Iliescu sa dea lovitura de stat ce sa va fac . Eu am bani si imi merge bine am 3 garaje.
3
4
Radu Cristian, primarul Mangaliei, a invrajbit populatia. Doar prostii si-au demolat garajele, smecherii primarului Nu. Prostilor le-a trimis si noaptea politia locala sa le bata la usa, care nu erau acasa puneau vecinii martori de instiintare. Teroare! Smecherii iti rad in fata si te fac prost ca-i ascultat de primarie. De ce nu-i deranjeaza primarul si politia locala pe cei cu garaje la Lidl gara Bl A 5; Rozelor R14; N3 bis bl G CEC bank cinematograf pescarus; Callatis MG 29.etc, etc. De ce dom primar!? Ca-s smecheri si preteni cu tine? Pai, mai asculta cineva de-acum incolo la ce spui tu!?
12
4
e simplu sa fii postac pesdist si sa nu faci nimic in viata. acum nici asfaltarile astea nu le plac. lor le placeau tepele lui iorgus
8
5
anul trecut in toamna jumatica fara jena s-a imprumutat cu 60 milioane lei de la banci tot pentru asfaltari,nu a facut decat ceva kk in chiloti,deci acuma vine si cu aceasta foaie de varza care acopera hotia facuta,pentru cine fura japita de oltean hot,pleonasm
7
8
hai, ozzy, tata, baga o postare in care sa ne explici cum ai tras tu ca proiectul asta se se faca. doar stie lumea ca vrei sa ajungi primar
15
2
mor de ciuda psdistii
9
5
iar sare psd ul din mangalia ca se face ceva in oras. normal, ei sunt obisnuiti numai cu furtul banilor din proiecte, nu cu realizarea a ceva concret. fraierilor, banii ue nu se pot fura asa cum ati invatat voi de la Dragnea
11
4
si despre strazile reabilitate, dar prinse iar in proiect, ce are de spus primarul distrugator?? AAAA, aia sint banii ptr paraindarat...O primarie imbicsita de "jmecheri"
5
10
Basini de cuc, spalat de bani si praf in ochii mangaliotilor.
8
12

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272