REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
12.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Orban, după decizia Curţii Constituţionale: Avem bază legală; prevederile din Legea 55 sunt în picioare

Orban, după decizia Curţii Constituţionale: Avem bază legală; prevederile din Legea 55 sunt în picioare

Replica API 27 iunie 2020 | 00:00 1273

Premierul Ludovic Orban a declarat vineri, la Zalău, că Guvernul are baza legală pentru instituirea carantinării persoanelor şi după decizia de joi a Curţii Constituţionale.

"Avem bază legală. Din Legea 55 au fost considerate neconstituţionale numai prevederile legate de cenzurarea de către Parlament, prin hotărârea Parlamentului, a Hotărârii de Guvern privind instituirea versus prelungirea stării de alertă. Celelalte prevederi din Legea 55 sunt în picioare. Legea 55 ne conferă bază legală pentru toate măsurile pe care le-am instituit prin Hotărâre de Guvern şi prin Ordin de Ministru, inclusiv pentru carantină şi izolare la domiciliu. Gândiţi-vă ce s-ar întâmpla dacă nu am mai avea posibilitatea, prin Direcţiile de Sănătate Publică, să decidem izolarea la domiciliu a persoanelor care au intrat în contact cu persoanele diagnosticate pozitiv. Gândiţi-vă ce s-ar putea întâmpla dacă nu am putea să introducem în izolare la domiciliu pe cei care vin din ţări cu nivel mare de răspândire a virusului, practic, nu am face altceva decât să dăm drumul la virus liber în societate", a declarat Orban, într-o conferinţă de presă, scrie Agerpres.

Potrivit acestuia, decizia Curţii Constituţionale se referă la actele emise înaintea ordonanţei de urgenţă care precizează că astfel de norme trebuie adoptate de Parlament.

"Hotărârea Curţii se referă la ordine date anterior în baza ordonanţei de urgenţă şi precizează că astfel de măsuri trebuie adoptate, prin legi, de Parlament, noi suntem în situaţia să avem în vigoare Legea 55, adoptată de Parlament, care ne-a pus la dispoziţie toate instrumentele necesare", a mai spus Orban.

Dispoziţii ale articolului 25 alineatul 2 teza a doua din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi din OUG 11/2020 referitoare la unele măsuri aferente instituirii carantinei "nu întrunesc cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii şi afectează drepturi şi libertăţi fundamentale", a stabilit, joi, Curtea Constituţională a României.

Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei; cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 95/2006 privind în reforma în domeniul sănătăţii, se arată într-un comunicat.

"Pentru pronunţarea soluţiilor de admitere, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 25 alin. (2) teza a doua ('precum şi bolile transmisibile pentru care declararea, tratamentul sau internarea sunt obligatorii se stabilesc prin ordin al ministrului Sănătăţii') din Legea 95/2006 şi ale art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 11/2020 sunt neconstituţionale deoarece aceste norme juridice nu întrunesc cerinţele de claritate şi previzibilitate a legii impuse de art.1 alin.(5) din Constituţie şi afectează drepturi şi libertăţi fundamentale, aşa cum sunt cele prevăzute de art. 23 alin. (1), art. 25 şi art. 26 din Constituţie, fără respectarea condiţiilor constituţionale referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale", precizează judecătorii constituţionali.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Solicitarea corecta de anulare a pensiilor speciale - nesimtite.
1
1
Si daca ar lua vre-o decizie CCR-ul credeti ca are vreo importanta pt hotii care conduc acum Romania?!
2
0
Acest virus minunat circula liber prin lume de cel putin 5 ani fara sa fi fost depistat deoarece neexistand teste specifice toti bolnavii au fost diagnosticati dupa ureche cu...GRIPA SEZONIERA. In Romania acest virus a inceput sa atace mai serios prima data in vara lui 2018.Se poate verifica numarul de morti cu asa-zisa gripa din ultimii 2 ani.Asta arata incompetenta crasa a sistemului medical in toata lumea. Toata aceasta alerta de acum e tardiva si nu poate schimba cu mult datele problemei. Cel putin 40% din populatie a trecut deja prin aceasta boala, cu sau fara simptome. Sa fim optimisti!
3
1
Acest organism numit CCR are vreo autoritate in tara asta ? Sau bate campii ca sa se afle in treba si ridica salarii uriase din bugetul de stat ?
3
6

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272