Orban răspunde acuzațiilor lui Gușă: Îmi poartă sâmbetele de mult
Orban răspunde acuzațiilor lui Gușă: Îmi poartă sâmbetele de mult
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestO bombă a fost detonată luni, 30 ianuarie, după ce fostul selecționer Victor Pițurcă a fost reținut de procurorii DNA, alături de directorul general al Romarm, Gabriel Țuțu, într-un dosar privind achiziţia de măști pentru spitale militare în pandemie. Imediat după reține, Cozmin Gușă a ieșit la atac, susținând că reținerea lui Pițurcă este legată de prietenia acestuia cu Ludovic Orban. Contactat de reporterii Replica pentru un punct de vedere, fostul premier a negat orice fel de amestec în această afacere. Vă reamintim că, în cursul zilei de 31 ianuarie, Victor Pițurcă a fost pus sub control judiciar.
Ludovic Orban a declarat că acuzațiile lui Cozmin Gușă sunt total nefondate fiind doar o încercare a acestuia de ”băga bățul prin gard, cu aluzii fără nici un element concret. Fostul premier nu a negat că îl cunoaște pe Pițurcă, însă a ținut să sublinieze că nu a știut de implicarea acestuia în contractul de achiziție de produse medicale.
Nu știu nimic de contractul respectiv
” Nu știu nimic de contractul respectiv, nu am discutat cu Pițurcă niciodată de un astfel de proiect, și de altfel nu am mai discutat cu Pițurcă, nu m-am mai întâlnit cu el din 2018. Nu am știut deloc despre implicarea lui Pițurcă în vreun contract, într-o zonă guvernamentală, și în general nu am știut absolut nimic despre această procedură care a fost derulată.” a declarat Ludovic Orban.
Gușă mă atacă fără nici un fel de motiv
În privința atacului lui Cozmin Gușă, fostul premier îl declară total gratuit și nebazat pe nici un fel de dovezi: ”Gușă îmi poartă sâmbetele de mult. Nu e prima oară când Gușă mă atacă fără nici un fel de motiv. De altfel, cei care sunt rău intenționați, când nu au ce să spună pe tema asta, numai lansează aluzii. Eu sunt prieten de 30 de ani cu Pițurcă? Sigur, îl cunosc. M-a sprijinit când am candidat la primărie în 2008, am o relație cu el, dar asta nu înseamnă că dacă am eu o relație cu cineva, dacă acel cineva face ceva rău, ilegal, ar avea vreo legătură cu mine. Ăsta este stilul de a băga bățul prin gard, cu aluzii, fără nici un fel de element concret. Chiar nu am absolut nici un fel de implicare în chestia asta. Eu am fost un paznic al legalității peste tot unde am avut posibilitatea de a interveni și de a cere sistematic miniștrilor și oamenilor cu care am colaborat să fie riguroși în respectarea legii și să fie cât se poate de corecți și de cinstiți. Sunt lucruri care se știu despre mine. Sunt vorbe aruncate în vânt, aluzii, pentru a încerca să sugereze, să insinueze o eventuală responsabilitate pe care eu nu o am, ea nu există.” a încheiat acesta.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News