Percheziții la Constanța, într-un dosar de fals informatic în comercializarea materialului lemnos
Percheziții la Constanța, într-un dosar de fals informatic în comercializarea materialului lemnos
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestUrmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de fals informatic și falsificarea unei înregistrări tehnice, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în aplicare, la data de 7 octombrie a.c., 4 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul Constanța, precum și localitățile Ciocârlia și Crucea.
Descinderile au avut loc la sediile sociale/punctele de lucru ale unor operatori economici, având ca domeniu de activitate transport rutier și comercializarea de materiale lemnoase, precum și la domiciliile unor persoane fizice suspectate că, în perioada septembrie 2023-septembrie 2024, ar fi introdus și emis fictiv, în sistemul informatic național de urmărire a materialului lemnos, către o altă societate comercială din județul Harghita, 10 avize de însoțire a materialului lemnos, reprezentând 10 transporturi în cantitate totală de 382,946 metri cubi, despre care există suspiciuni că nu reflectă realitatea, în sensul că datele introduse nu corespund adevărului.
În urma perchezițiilor, au fost identificat și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri utile cauzei.
Cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.
Activitățile au beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și al reprezentanților Gărzii Forestiere București.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.8° Constanța .jpeg_t.jpeg)







.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)

.jpg_t.jpg)
