REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Sâm., 31 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7629
11.1° Constanța Sâmbătă, 31 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7629
 

Peter Magyar anunță eliminarea restricțiilor pentru adopția copiilor de către cuplurile homosexuale

Peter Magyar anunță eliminarea restricțiilor pentru adopția copiilor de către cuplurile homosexuale

A.F. 15 septembrie 2026 | 00:00 737

Guvernul Ungariei va modifica legislația adoptată în 2020 de fostul guvern al lui Viktor Orban, care interzicea practic adopția de către cuplurile homosexuale, a declarat sâmbătă premierul Peter Magyar, potrivit Reuters.

Peter Magyar anunta eliminarea restrictiilor pentru adoptia copiilor de catre cuplurile homosexualePeter Magyar

În Ungaria, stat membru al Uniunii Europene, adopția de către cupluri de bărbați sau femei homosexuale era posibilă până la sfârșitul anului 2020 dacă unul dintre parteneri depunea cererea în calitate de persoană singură.

În baza legii adoptate în 2020 de partidul de dreapta Fidesz al lui Orban, persoanele singure trebuiau să obțină aprobarea ministrului pentru afaceri familiale pentru cererile lor de adopție, ceea ce a echivalat cu o interdicție de facto.

Magyar l-a înlăturat pe Orban după 16 ani, în urma unei victorii electorale zdrobitoare în aprilie. Schimbarea sistemului de adopție ar reprezenta o măsură semnificativă pentru restabilirea drepturilor LGBTQ.

Peter Magyar anunta eliminarea restrictiilor pentru adoptia copiilor de catre cuplurile homosexuale

„Putem afirma fără echivoc că vom schimba acest sistem: nu ministrul, un politician (...) ar trebui să ia decizia în astfel de cazuri, ci profesioniști capabili să stabilească în ce condiții un anumit copil poate avea (...) o viață care să îi permită să devină un membru fericit și armonios al societății”, a declarat Magyar în cadrul unei conferințe de presă, răspunzând unei întrebări.

Orban, care s-a prezentat drept un apărător al valorilor pe care le numea creștine în fața liberalismului occidental, a adoptat legi prin care a eliminat posibilitatea schimbării sexului în documentele personale, a oprit practic adopțiile de către cuplurile de același sex și a interzis în școli materialele considerate ca promovând homosexualitatea sau tranziția de gen.

Erodarea drepturilor LGBTQ a avut un efect traumatic asupra comunității.

Guvernul lui Orban a încălcat legislația europeană prin regulile care interziceau sau restricționau accesul la conținut LGBTQ și care îi stigmatizau și marginalizau pe homosexuali și persoanele trans, a decis Curtea de Justiție a Uniunii Europene în aprilie, cu puțin timp înainte de alegeri.

Ungaria nu a permis niciodată căsătoriile între persoane de același sex, dar recunoaște în continuare uniunile civile, citează antena3.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bolnavul esti tu mai mmmwistule. Indaratnici au fost de cand e omul pe pamant si de foarte mult ori mai destepti si mai omenosi decat animalele ca tine !
2
0
Oameni bolnavi la cap. Asta inseamna noua societate. Bolnavi psihic
5
3