Pistolarul de la clubul Crazy a AMENINȚAT martorii într-un LIVE pe facebook
Pistolarul de la clubul Crazy a AMENINȚAT martorii într-un LIVE pe facebook
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUrmare a sesizării din oficiu a polițiștilor Serviciului Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Constanța cu privire la săvârşirea infracţiunii de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, în cursul zilei de vineri, 14 februarie, instanța de judecată a emis pe numele unui bărbat, de 35 de ani, măsura arestării preventive pentru 30 de zile, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.
Din cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză ar fi adresat ameninţări cu moartea şi acte de agresiune fizică unor persoane, în timpul intervenției într-o înregistrare audio-video, efectuată, în direct, de către un alt bărbat, pe o rețea de socializare.
Este vorba despre individul implicat în scandalul ce a avut loc în în iulie 2019, în jurul orei 6:00, într-un local din stațiunea Mamaia, oamenii legii fiind solicitați la fața locului.
Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, bărbatul ar fi tras în plan vertical ceea ce par a fi fost două focuri de armă, fără a se fi înregistrat victime.
După săvârșirea faptei, individul a fugit din țară. Ulterior, la revenire, a fost prins de polițiști și a fost arestat.
M.P.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News