Plan Roşu, activat: Incendiu devastator la o fermă din Prahova. Cinci persoane, inclusiv un copil, găsite carbonizate
Plan Roşu, activat: Incendiu devastator la o fermă din Prahova. Cinci persoane, inclusiv un copil, găsite carbonizate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn incendiu de proporţii a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din comuna prahoveană Gura Vadului, sat Tohani, autorităţile activând Planul Roşu de Intervenţie.
La faţa locului au fost mobilizate zece autospeciale de stingere, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă, dar şi patru ambulanţe SMURD şi trei de la SAJ, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
"În acest moment, două persoane sunt asistate medical la faţa locului, prezintă arsuri minore la nivelul membrelor superioare", a precizat sursa citată.
Începând cu ora 6,29 a fost activat Planul Roşu de Intervenţie, iar în prezent se lucrează pentru lichidarea focului.
Până la acest moment nu au fost comunicate alte date referitoare la persoanele evacuate sau victime.
Prefectul judeţului Prahova, Virgiliu Nanu, a declarat că este vorba despre o clădire construită din lemn şi este formată din parter şi mansardă, scrie Agerpres.
Nu se ştie nimic despre persoanele aflate la mansardă, a spus prefectul.
Din verificările efectuate, 5 adulți și 3 minori, cazați în obiectiv, nu au fost găsiți până în prezent.
Update:
Pompierii au constituit echipe de căutare-salvare pentru identificarea persoanelor dispărute în cazul incendiului care a izbucnit, marţi dimineaţă, la Ferma Dacilor din satul prahovean Tohani.
"Până la acest moment, două persoane cu arsuri la nivelul feţei şi al membrelor superioare au fost asistate medical (conştiente). Totodată, pentru identificarea şi a altor persoane dispărute, pompierii au constituit echipe de căutare - salvare. Intervenţia este îngreunată de faptul că arderea se manifestă generalizat la întreaga clădire, suprafaţa afectată fiind mai mare de 1.000 mp", informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Ferma Dacilor este un operator economic cu funcţiuni de cazare şi restaurant.
Update 2:
Unul din cei trei copii dispăruți în incendiul de la complexul turistic Ferma Dacilor a fost găsit carbonizat, a declarat marți, la Antena 3, prefectul județului Prahova, Virgiliu Nanu.
Ar fi vorba despre unul dintre copiii patronului pensiunii.
Cadavrul copilului a fost găsit de pompierii care intervin la incendiul izbucnit, marţi dimineaţă, la complexul turistic din satul prahovean Tohani, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
În continuare sunt căutate şi alte persoane date dispărute, fiind vorba despre încă doi copii şi cinci adulţi.
Update 3:
Pompierii au mai extras marți dimineață și cadavrul carbonizat al unui adult, conform ISU. În continuare sunt căutate şi alte persoane date dispărute - încă doi copii şi patru adulţi. Încă o victimă, carbonizată, a fost extrasă.
Ferma Dacilor funcționa fără autorizație de securitate la incendiu
Pensiunea în care au murit un adult și un copil, nu are autorizație de securitate la incendiu, potrivit ISU Prahova.
Potrivit ISU Prahova, pensiunea unde a izbucnit incendiul nu are autorizație de securitate la incendiu., conform Mediafax.
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au fost sesizați prin apel 112, despre incendiul de la unitatea de cazare.
„La acest moment, intervenția este în dinamică, polițiștii fiind prezenți la fața locului, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care a izbucnit incendiul, și luării măsurilor legale, în consecință”, transmite Poliția Prahova.
Un adult și un copil au fost scoși carbonizați, marți, din pensiunea care a luat foc în localitatea Tohani, județul Prahova. Alte șase persoane sunt căutate. În momentul izbucnirii incendiului de la pensiunea Ferma Dacilor erau cazate 22 de persoane
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News