REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.3° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Planul de redresare: UE poate începe să se împrumute pe pieţele de capital

Planul de redresare: UE poate începe să se împrumute pe pieţele de capital

Replica API 3 iunie 2021 | 00:00 622

UE va putea începe în luna iunie procesul istoric de emitere a datoriilor comune pentru a finanţa planul de redresare menit să depăşească consecinţele economice ale pandemiei de COVID-19, a anunţat luni seara, într-un comunicat, Consiliul European, transmite AFP, citată de Agerpres.

Consiliul European a anunţat că "a primit în mod oficial notificări de aprobare din partea tuturor celor 27, ceea ce permite Comisiei să se împrumute în numele UE pe pieţele de capital".

Planul de redresare, denumit "Următoarea generaţie UE" , "începe mâine (marţi)! Uniunea Europeană este acum în măsură să obţină finanţarea necesară", a declarat prim-ministrul portughez Antonio Costa, a cărui ţară deţine preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

În total, 672 miliarde de euro în subvenţii şi împrumuturi vor fi acordate ţărilor membre ca parte a unui plan global de redresare în valoare de 750 de miliarde de euro. Acest plan este finanţat printr-un recurs comun la împrumuturi, un demers fără precedent ce exprimă solidaritatea europeană în faţa crizei provocate de pandemia de COVID-19.

"Concret, Comisia lansează procesul de emitere a datoriilor pe 1 iunie prin reunirea marilor bănci internaţionale şi europene, iar emiterea de titluri de valoare va avea loc în această lună", a declarat secretarul de stat francez responsabil cu afacerile europene, Clément Beaune, într-un interviu pentru publicaţia Les Echos.

Suma primei emisiuni de datorii europene va fi "în jur de 10 miliarde de euro", a adăugat oficial francez, care a dat asigurări că "apetitul pieţei ar trebui să fie foarte mare, iar ratele dobânzilor foarte favorabile".

Parlamentele Austriei şi Poloniei au aprobat joi mecanismul comun al datoriilor, permiţând astfel încheierea procesului de ratificare.

Implementarea planului, convenit în iulie 2020 după negocieri dificile, a fost adesea criticată pentru lentoarea sa.

Primele plăţi, care urmează să finanţeze proiecte de investiţii în tranziţia verde şi digitală, sunt programate pentru luna iulie. Acestea vor fi prefinanţări reprezentând 13% din totalul subvenţiilor. Plăţile vor fi eşalonate pe mai mulţi ani.

Statele membre UE au început să trimită la Bruxelles planurile naţionale de investiţii asociate reformelor structurale la sfârşitul lunii aprilie, pentru a solicita finanţări.

Un total de 22 din cele 27 de state membre au transmis deja Comisiei Europene planurile elaborate. Comisia Europeană are la dispoziţie două luni pentru a le examina şi a le aproba. Consiliul European va avea apoi o lună la dispoziţie pentru a da undă verde.

Spania şi Italia urmează să fie principalele state beneficiare, cu aproximativ 70 de miliarde de euro fiecare, urmate de Franţa, cu circa 40 de miliarde de euro.

Banii ar urma să fie folosiţi pentru finanţarea renovării termice a clădirilor, în proiecte feroviare, staţii de încărcare pentru vehicule electrice, reţele de telecomunicaţii de mare viteză sau infrastructuri de stocare a datelor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272