REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

PREFECTUL COȘA, declarații despre BILANȚUL sezonului estival! Video

PREFECTUL COȘA, declarații despre BILANȚUL sezonului estival! Video

Replica API 30 septembrie 2021 | 00:07 1178

În cursul zilei de miercuri, 29 septembrie a.c., prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, dar și reprezentanții instituțiilor deconcentrate cu atribuțiii de control, pe perioada sezonului estival, au susținut o declarație de presă în fața sediului Instituției Prefecturii. Declarațiile au avut ca subiect principal bilanțul sezonului estival, prezentat în Colegiul Prefectural, convocat miercuri, 29 septembrie a.c., la ora 11:45.

Prezenți la eveniment au fost și Cristina Schipor, șefa DSP Constanța, dar și șeful ISU Dobrogea, Cristian Mihail Amarandei.

IPJ Constanța: 290 de accidente rutiere în 4 luni

Astfel, IPJ Constanța a comunicat, pentru perioada 01.07.2021 – 06.09.2021, un număr total de 399 de infracțiuni judiciare (cu 57 mai puține comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut), 262 de furturi, 34 de furturi din autoturisme sau 36 de furturi din unități de cazare. În ceea ce privește serviciul rutier, au fost înregistrate, în perioada amintită, 290 de accidente rutiere (în creștere cu 21 față de sezonul estival trecut), dintre care 16 grave. În privința victimelor, accidentele s-au soldat cu 10 decese, 8 persoane rănite grav și 365 de persoane rănite ușor. De asemenea, au fost reținute 996 de permise de conducere și au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum de peste 3,2 milioane de lei.

Bilanțul ISU Dobrogea

Pe parcursul sezonului estival, ISU „Dobrogea” Constanța a coordonat 11 puncte temporare de stingere, 8 puncte de prim ajutor pe plaje și 6 puncte de salvare în mediul acvatic. În perioada 18.06.2021 – 09.09.2021, echipajele SMURD au acționat la 6.710 intervenții, cu o medie de 4,29 de intervenții ale unui echipaj/zi și un timp mediu de răspuns de 0:10:09. Pe fondul creșterii mobilității, comparativ cu anul trecut, numărul de intervenții SMURD a crescut, în 2021, cu peste 80%. De asemenea, pompierii ISU „Dobrogea” Constanța au intervenit la 217 incendii. În privința intervențiilor la victime cu accident prin submersie, au fost 81 de acțiuni, în urma cărora 65 de persoane au fost salvate, iar 16 persoane au decedat. Numărul de intervenții este mai scăzut comparativ cu anii precedenți (2019 – 83 de intervenții, 2020 – 97 de intervenții.

DSP Constanța a aplicat 120 de amenzi, în valoare de 323.800 lei

DSP Constanța a raportat un număr total de 1.031 de controale și au fost aplicate un număr de 280 de sancțiuni contravenționale, dintre care 160 de avertismente verbale și 120 de amenzi, în valoare de 323.800 de lei. Printre principalele deficiențe descoperite au fost nerespectarea obligației privind verificarea zilnică a stării de igienă individuală și de sănătate a angajaților, angajarea personalului fără certificat de instruire profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă sau nerespectarea măsurilor pentru protecția sanitară a produselor.

DSVSA Constanța a verificat 1.284 de obiective localizate în cele șapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie Nord și Sud, Costinești și Mangalia – Vama Veche. În perioada sezonului estival, au fost dispuse măsuri de reținere oficială/confiscare pentru o cantitate de 133 de kg produse de origine animală care nu se încadrau în parametri de calitate și siguranță stabiliți de legislația în vigoare, fiind retrase de la comercializare și dirijate spre neutralizare. Pentru abaterile de la legislația sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor, au fost aplicate 225 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.877.200 de lei.

ANPC a raportat 1.088 acțiuni de control

ANPC Constanța a raportat 1.088 de acțiuni de control, dintre care 961 s-au finalizat cu constatarea de abateri. Au fost aplicate 335 de amenzi și 1.021 de avertismente. Valoarea amenzilor aplicate s-a ridicat la 1.682.900 de lei, iar, pe parcursul sezonului estival, au fost oprite temporar, până la remedierea problemelor, 56 de unități de alimentație. Printre principalele deficiențe constatate s-au numărat nerespectarea condițiilor de depozitare și păstrare a produselor alimentare, neprezentarea autorizațiilor de funcționare sau lipsa verificării metrologice pentru cântare și folosirea de cântare neomologate.

ITM Constanța: 377 de deficiențe constatate pe litoral

Nu în ultimul rând, reprezentanții ITM Constanța au controlat 219 angajatori, iar în urma acțiunilor, s-au constatat 377 de deficiențe, pentru care s-au dispus măsuri cu termene stricte de intrare în legalitate. De asemenea, au fost aplicate 377 de sancțiuni contravenționale conform legislației în domeniul securității și sănătății în muncă, dintre care 16 amenzi în valoare de 73.500 de lei și 361 de avertismente. Inspectorii de muncă au efectuat controalele pe cele trei zone principale de interes: Mamaia, Eforie-Costinești, Mangalia-Vama Veche.

Citește și: Mai multe clase ale ȘCOLILOR din Constanța au trecut în ONLINE! Video

Video:

L.I., A.V.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
S-au adunat incompetentii ca sa se laude cu nimic.
0
0
Urat mai esti doamne fereste asa specie
1
0
Probabil ultima declaratie.
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272