Premierul desemnat Eugen Tomac începe luni consultările cu partidele parlamentare
Premierul desemnat Eugen Tomac începe luni consultările cu partidele parlamentare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPremierul desemnat Eugen Tomac a anunțat că va începe, luni, seria consultărilor politice cu partidele parlamentare, în vederea obținerii susținerii pentru validarea în Parlament a guvernului pe care urmează să-l propună.
Potrivit programului transmis duminică de echipa sa de comunicare, premierul desemnat Eugen Tomac se va întâlni luni cu PNL de la ora 11:00, cu USR de la ora 14:00 și cu PSD de la ora 17:00.
Consultările se vor desfășura la sediile formațiunilor politice.
Totodată, premierul desemnat va susține declarații de presă după fiecare rundă de consultări, a precizat echipa de comunicare.
Discuțiile cu formațiunile parlamentare vor continua și marți după un program care urmează să fie comunicat, mai menționează sursa citată.
Președintele Nicușor Dan l-a desemnat joi pe europarlamentarul Eugen Tomac pentru funcția de premier.
Potrivit Constituției, candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
19.2° Constanța 














