Primăria Albeşti ar putea renunţa la cofinanţarea unei grădiniţe
Primăria Albeşti ar putea renunţa la cofinanţarea unei grădiniţe
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestLa ora actuală, în comuna Albeşti sunt în licitaţie mai multe proiecte. La unul dintre acestea se caută soluţii pentru confinanţare. Este vorba de amenajarea unei grădiniţe.
Gheorghe Moldovan
“Am două proiecte pe drumuri, ambele în licitaţie, prin PNDL 1 şi PNDL 2, două grădiniţe, una pe fonduri europene la care din cauză că nu s-a prezentat nimeni la licitaţie, gradul de cofinanţare a ajuns egal cu cel de la fonduri europene. A tot trebuit să mărim manopera, să actualizăm preţul la materiale. Şi acum nici nu ştiu dacă o să o mai fac grădiniţa, că mă ajunge o grădiniţă 1.500.000 lei numai partea Primăriei, şi atunci o să văd dacă mai are sens să o fac pe fonduri europene”, a menţionat primarul comunei Albeşti, Gheorghe Moldovan. Tot în Albeşti, primarul a semnat contractul de finanţare pentru amenajarea unui cămin cultural, pe fonduri europene. “Ne zbatem acum să rezolvăm cu aducerea de gaze. Avem studiul de fezabilitate făcut, trebuie să luăm avizele, probabil o să facem şi alimentarea cu gaze”, a mărturisit şeful autorităţii locale.
Camelia MATEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News