REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.4° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Primăria Mircea Vodă a ACORDAT SALARII NELEGALE unor ANGAJAŢI

Primăria Mircea Vodă a ACORDAT SALARII NELEGALE unor ANGAJAŢI

Replica API 1 aprilie 2021 | 18:01 2031

Primăria Mircea Vodă a intrat, la sfârşitul anului trecut, în atenţia Curţii de Conturi. Mai exact, instituţia care exercită funcția de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale unităților administrativ-teritoriale a publicat în rapoartele privind finanţele publice locale pe anul 2019 neregulile descoperite la această instituţie. Printre nereguli se numără plata nelegală a indemnizației de hrană, a serviciilor de ecarisaj, drepturi salariale acordate în mod eronat, dar şi modificarea unui contract de modernizare a străzilor fără încheierea unui act adițional.Primăria Mircea Vodă a contestat măsurile date de Curtea de Conturi în urma controlului efectuat și a intentat proces, acesta aflându-se în prezent pe rolul Tribunalului Constanța.

Plăţi nelegale la Primăria Mircea Vodă

Curtea de Conturi a efectuat acţiunea de audit la Primăria Mircea Vodă în perioada 19.10.2020 – 27.11.2020, constatând că persoana cu atribuții în ordonanțarea cheltuielilor bugetare deține funcția de șef birou economic, efectuând în același timp și plata cheltuielilor, contrar prevederilor legale. S-a constatat, de asemenea, plata nelegală a sumei de 4.550 lei, reprezentând servicii de ecarisaj decontate pentru un număr de 13 câini capturați care, în aceeași zi, au fost revendicați ori adoptați, pentru aceștia nefiind generate costuri de întreținere. Tot Primăria Mircea Vodă a plătit nelegal indemnizațiea de hrană pentru luna decembrie 2018, achitată în luna ianuarie 2019, în valoare de 13.505 lei. În plus, au fost plătite eronat servicii de salubrizare în valoare de 1.618 lei, pentru cantități de deșeuri mai mari decât cele efectiv reciclate.

Primăria Mircea Vodă a acordat drepturi salariale de 88.629 lei în mod eronat în plus unor salariați nominalizați în echipe de gestionare a activității în cadrul proiectelor cu finanțare europeană, în perioada iulie 2017 – noiembrie 2020, prin stabilirea unui venit brut lunar care excedează cadrului legal aplicabil în domeniul salarizării, raportat la indemnizația viceprimarului, se mai arată în raportul Curţii de Conturi.

Contract, modificat fără încheierea unui act adițional

Cu privire la contractul de achiziție publică de lucrări de refacere a sistemului rutier și asigurare a scurgerii apelor prin rigole la obiectivul „Modernizare strada Atelierului, localitatea Satu Nou”, încheiat în anul 2018, Curtea de Conturi a constatat modificarea acestuia fără încheierea unui act adițional (renunțarea la execuția unor podețe tubulare, montarea de borduri din beton, renunțarea pe un tronson la demolarea îmbrăcăminții din beton de ciment și execuția îmbrăcăminții asfaltice de 5 cm grosime peste betonul de ciment; cămin prefabricat din elemente de beton pentru scurtarea rețelei cu 15 m). La data auditului, după 17 luni de la încheierea execuției lucrărilor, obiectivul de investiții nu era recepționat, figurând înregistrat în contul de Imobilizări în curs de execuție, deși strada este utilizată ca mijloc de acces și de circulație publică.

Primăria a dat în judecată Curtea de Conturi

Primăria Mircea Vodă, prin primarul George Ionaşcu, a chemat în instanţă Curtea de Conturi, mai exact Camera de Conturi Constanţa. Primăria a contestat măsurile date de Curtea de Conturi în urma controlului efectuat, dosarul aflându-se în momentul de față pe rolul Tribunalului Constanţa. Contactat de reporterii Replica pentru a oferi lămuriri cu privire la motivul pentru care Primăria a intentat porces Curţii de Conturi, primarul comunei, George Ionașcu, a precizat pentru aceștia că au fost contestate trei măsuri. „Am contestat unele măsuri din decizie. Prima este legată de strângerea câinilor maidanezi de pe domeniul public. Ei spun că au fost decontate niște servicii în condițiile în care câinii au fost adoptați. Eu nu aveam de unde să știu că după cinci zile de îngrijiri și hrănire a acestora, câinii vor fi adoptați. Ei întreabă de ce s-au decontat servicii acolo. O altă măsură contestată este legată de îndemnizațiile de hrană. Acestea au fost date către administrațiile locale din decembrie 2018, cu aplicabilitate din ianuarie 2019. Ei au spus că noi trebuia să dăm indemnizațiile din februarie și nu din decembrie și astfel a rămas o lună în aer despre care ei spun că nu e acoperită legal. Este o sumă de 347 de lei per angajat, în cazul în care va trebui restituită”, a explicat primarul.

De asemenea, acesta a mai precizat pentru Replica faptul că în localitate au fost derulate proiecte cu fonduri europene.„Am avut un proiect pe fonduri europene, prin Programul Operațional Capital Uman, din care făcea parte și personal din primărie, fiind plătit din bugetul proiectului. Legea salarizării spune că niciun salariat nu are voie să depășească indemnizația viceprimarului. Când s-au cumulat veniturile din salariu cu cele din proiect, s-a depășit indemnizația viceprimarului. Curtea de Conturi spune că e ilegal, susținând că banii de la fondurile europene au intrat în bugetul primăriei. Totuși, erau banii proiectului. Nimeni nu va mai accepta să lucreze în proiecte pe fonduri europene dacă nu e plătit. Nu mi se pare normal”, a mai declarat George Ionașcu.

Diana MAXIMIUC

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Asa se intampla peste tot, unii cu munca,iar altii cu beneficiile .....
1
0
usor se duc in zbor!vin altii si altii care la fel umplu visteria ...buzunarelor celor ce freaca menta iar cei ce muncesc cu adevarat au un salariu de ...invidiat!
4
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272