Proprietățile benefice ale vâscului
Proprietățile benefice ale vâscului
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNoi românii iubim vâscul, o plantă foarte interesantă, semiparazită, care se dezvoltă pe ramurile arborilor, ca o mică tufă nu mai mare de jumătate de metru.
Sursă foto: Shutterstock
Bunicii noștri zic că aduce noroc dacă va crește în raza noastră vizuală, fie în copacul din curte, pe stradă sau la vecini.
Cum se folosește vâscul pentru sănătate
Această superstiție vine și din faptul că vâscul medicinal (atenție, nu orice vâsc!) are proprietăți terapeutice miraculoase în principal de liniștire a sistemului nervos și a crizelor diverse generate pe fondul stresului și neliniștii, dar și de scădere a tensiunii arteriale și îmbunătățire a circulației cerebrale și cardiace.
Vâscul parazitează de preferintă plopii, mesteacănul, teiul. Eu una eram extrem de fericită să admir bătrânul vâsc din salcâmul bunicii, despre care îmi spunea că ar avea cel puțin 50 de ani, și aș fi vrut să-l culeg în preajma Crăciunului ca să-l agăț de lustră, cu o fundă roșie. Era însă imposibil de ajuns la el din cauza înălțimii.
Alții îl pot atinge și culege ușor fiindcă el crește și în pomi fructiferi, meri, peri, pruni, cireși, sau pe arțari. Cel mai benefic vâsc medicinal este considerat cel crescut pe măr.
Tratamentul cu vâsc se face numai sub control medical având efect hipotensiv și este de preferat să procuram tulpinile proaspete ori uscate, ceaiul sau tinctura din surse autorizate, prefrabil din magazine naturiste sau plafaruri, întrucât unele specii de vâsc sunt de-a dreptul toxice.
Pentru valorificarea terapeutică a vâscului medicinal se folosesc ramurile tinere cu frunze și uscarea se face natural, la umbră, însă e de preferat așa cum am mai spus să fie făcută de specialiștii fitoterapeuți, scrie doc.ro.
Beneficiile vâscului medicinal și recomandări
Pentru prepararea ceaiului se pune la macerat o linguriță de plantă în 100 ml apă rece la temperatura camerei, timp de 8-10 ore. Înainte de a fi adminsitrat se poate încălzi puțin și se filtrează prin strecurătoare.
Sucul proaspăt, tulpinile și frunzele proaspete, luate de la piață însă doar după ce ne-am asigurat că e soiul bun, se pot zdrobi cu storcătorul și amestecă cu sucul de mere.
Tinctura este considerată a fi cea mai eficientă variantă terapeutică în cazul vâscului, se administreaza ușor, nu provoacă somnolență și are următoarele recomandări:
- tuse convulsivă sau spasmodică, tuse tabacică, astm bronșic și crize de tuse pe fond de stres - se ia 1 linguriță dizolvată în 100 ml apă de 3 ori pe zi
- crize nervoase, stări de anxietate, isterie, nevroză, atacuri de panică se recomandă 1/2 linguriță, amestecată în 100 ml apă de 4 ori pe zi, prefrabil pe stomacul gol;
- hipertensiune arterială, ischemie cardiacă, tulburări de memorie asociate cu hipertensiunea - se ia 1/2 linguriță, mixată în 100 ml apa de 4 ori/zi, înainte de masă sau gustări.
- ateroscleroză, accidente vasculare (profilaxie și combaterea sechelelor) se recomandă 1/2 linguriță dizolvată în 100 ml apa de 4 ori/zi pe stomacul gol;
- tulburări de menopauză, bufeuri, insomnii, stare de agitație, neliniște - se ia 1/2 linguriță, amestecată în 100 ml apa de 4 ori/zi înainte de masă
- spasme digestive și uterine - 1 linguriță la 100 ml apă, o dată pe zi,
- tulburări de imunitate cauzate de vârstă, predispoziții la infecții virale (papiloame, veruci, viroze) se ia 1/2 linguriță în 100 ml apă, de 4 ori/zi pe stomacul gol
- în afecțiuni ganglionare se ia 1/2 linguriță în 100 ml ap de 4 ori/zi înainte de masă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.