REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

PSD, acuzat că sabotează orice tentativă de a trece legea alegerii primarilor în două tururi de scrutin

PSD, acuzat că sabotează orice tentativă de a trece legea alegerii primarilor în două tururi de scrutin

Replica API 17 decembrie 2019 | 00:00 314

Huţucă: 'Când vrem să anunţăm proiectul, ni se taie microfonul, să nu se consemneze în stenograme'

Huţucă: 'Când vrem să anunţăm proiectul, ni se taie microfonul, să nu se consemneze în stenograme'

Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au votat luni ca toate proiectele de lege din Parlament care se referă la sistemul de alegeri să meargă la Comisia Specială pentru legile electorale, termenul pentru un raport fiind de 3 luni. Decizia reprezintă strategia PSD de a bloca iniţiativa legii alegerii primarilor în două tururi de scrutin, respective a alegerii prin vot indirect a preşedinţilor de consilii judeţene.

“Nu va mai fi timp pentru adoptarea acestei legi, aşa că în 2020 vom avea alegeri tot într-un singut tur”, s-a arătat convins un social-democrat. De cealaltă parte, reprezentanţi ai Pro România susţin că modificarea ar putea fi adoptată, însă la limită. “În acest moment, legea nu are şanse. Doar dacă Guvernul Orban îşi asumă răspunderea în Parlament. Asta a fost promisiunea lui în momentul în care Pro România a votat moţiunea împotriva Guvernului Dăncilă”, a declarat deputat Pro România, constănţeanul Mircea Titus Dobre.

Preşedintele PNL Constanţa, deputatul Bogdan Huţucă spune că nu poate da un verdict sigur – dacă trece sau nu modificarea în sensul alegerilor în două tururi. “Nici când a trecut moţiunea nu putea da cineva vreun verdict de 100%. E chestiune de negociere”, a afirmat Huţucă. Deputatul a explicat şi care este blocajul întâmpinat de PNL în Parlament, în privinţa promovării acestei legi: “Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor face tot posibilul să boicoteze un asemenea proiect. Noi solicităm repunerea lui pe ordinea de zi, dar nu reuşim să trecem de Biroul Permanent. Efectiv, când vrem să anunţăm proiectul, ni se taie microfonul, să nu se consemneze în stenograme că l-am anunţat. Dacă nu reuşim şi nu reuşim în plenul Parlamentului, atunci e variantă şi asumarea, dar şi aceasta trebuie să intre în Biroul Permanent, unde suntem continuu sabotaţi”.

Facem precizarea că alegerile în două tururi sunt susţinute şi de PMP, cât şi de ALDE, respective USR.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
nu ajungeau niciodata unde sunt daca erau alegeri in doua tururi ! In doua tururi iau aceeasi muie cu cacat pe care au luat-o de cand romanii s-au desteptat !!!
4
2
Foarte bine va face. Si voi boii din PNL ati blocat o tara intreaga, ati indatorat si distrus tot ceeace au facut altii. Istoria o sa va judece
4
4
Amice sss :mai taci din gura ca numai prosti spui din gura si stai cuminte in banca ta bai blegomanule si Javre sunt cei de la PNL ca distruge tot cea cladit Psd-ul in Trecut si incearca sa repara situatia A tuturor Pensionariilor asa ca stai cuminte in banca si nu mai Injura ca Taranul Prost de la Vaci ca data urmatoare dau de pamant cu tine cu injuraturi urate Clar Bai Maimutoi Tolomac!
5
6
va este frica javrelor , foarte multa muie pt P S D
7
6
Cine vorbeste, handicapatul de Dobre. Mars la brutarie!
7
2
Ia mai propuneti voi candidati capabili sa ii dea la o parte pe pesedei si veti castiga fara probleme. La Constanta numai candidati impotenti au favorizat alegerea lui Mazare pana ce doar puscaria la oprit. Puneti contracandidati credibili si cu idei eficiente, realiste si vom vota. Vezi Cluj, Arad, Sibiu... Daca un candidat e credibil nu e nevoie de o mie de tururi.
11
3

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272