REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
17.7° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate, dacă nu sunt, corpul medical trebuie apărat

Rafila: Dacă sunt culpe medicale, trebuie evidenţiate, dacă nu sunt, corpul medical trebuie apărat

A.F. 19 aprilie 2024 | 00:00 107

Corpul medical este adus de multe ori într-o zonă care nu este a lui, zona politică, a declarat, joi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care a afirmat că în situaţia în care există culpe medicale acestea trebuie "evidenţiate", iar dacă nu există corpul medical trebuie apărat.

Rafila: Daca sunt culpe medicale, trebuie evidentiate, daca nu sunt, corpul medical trebuie aparat

Alexandru Rafila a participat joi la deschiderea oficială a Forumului Naţional de Neurologie, cu tema Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardiovasculare şi Cerebrovasculare (SNBCC), eveniment organizat de Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroreabilitării şi Societatea de Neurologie din România, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii.

"Corpul medical este adus într-o zonă care nu este a lui - zona politică, de multe ori şi în diverse dezbateri, dispute de natură electorală. Noi trebuie să lucrăm pentru că încrederea oamenilor în corpul medical se traduce în încrederea oamenilor în sistemul de sănătate şi cred că ceea ce se întâmplă cu profesioniştii din domeniul neurologie, dar şi din multe alte specialităţi medicale, respectiv aplecarea faţă de pacienţi, empatia cu care îşi tratează pacienţii, profesionalismul cu care îşi tratează pacienţii merită toată aprecierea şi nu merită aducere în derizoriu prin diverse informaţii false, minciuni sau provocări", a transmis Rafila.

El a adăugat că lucrează împreună cu organizaţiile profesionale ale medicilor şi asistenţilor medicali pentru construirea încrederii în corpul medical.

"Eu încerc să lucrez şi cu organizaţiile profesionale ale medicilor, asistenţilor medicali, pentru că ele trebuie să fie partenere la acest demers de construire a încrederii prin modul în care transmit mesajele către proprii membri, prin modul în care se implică. (...) Dacă sunt culpe medicale ele trebuie evidenţiate, dacă nu sunt corpul medical trebuie apărat şi respectat, iar încrederea trebuie susţinută, construită de noi prin ceea ce spunem şi prin ceea ce facem", a explicat ministrul Sănătăţii, scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212