REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.2° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
15.2° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Raportul interimar al Regulamentului Monicăi Macovei pentru Biroul Procurorului European, votat la Strasbourg

Raportul interimar al Regulamentului Monicăi Macovei pentru Biroul Procurorului European, votat la Strasbourg

Replica API 11 martie 2015 | 18:37 149

Reuşită a europarlamentarului român

Reuşită a europarlamentarului român

Monica Macovei

Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) a Parlamentului European a votat, luni, 9 martie a.c., la Strasbourg, în favoarea raportului interimar al Regulamentului de înfiinţare a Biroului Procurorului European, privind fraudele cu fonduri europene, în ciuda unor avize negative transmise de unele state membre. 87 de amendamente au ajuns în plen. Şedinţa a avut loc chiar înainte de reuniunea Consiliului Justiţiei Afaceri Interne (JAI) din 12 martie. Propunerea acestui regulament a venit din partea Comisiei Europene în 2013 şi în prezent se află la nivelul negocierilor dintre statele membre, cu excepţia Marii Britanii, Irlandei şi Danemarcei care nu au dorit să implementeze sistemul. Regulamentul va deveni obligatoriu din momentul adoptării şi ar putea fi gata la finele anului 2015. Europarlamentarul român Monica Macovei,raportor din partea Parlamentului European, susţine că din 2016 va putea fi funcţional noul sistem.

„Raportul a trecut. Consilul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) lucrează la acest regulament pentru stabilirea procurorului european. Eu sunt raportor al Parlamentului. Ce am votat astăzi (luni - n.r.) în Comisia LIBE de Justiţie şi Afaceri Interne este un raport în care spunem Consiliului stat JAI ce vrem noi să fie în Regulamentul Procurorului European. Asta vine după ce am negociat mult cu reprezentanţii consiliului, cu preşedinţia şi cu alte state membre. Am fost în Olanda săptămâna trecută şi m-am întâlnit cu ministrul olandez de Justiţie şi cu raportorul din Parlamentul Naţional. Ei au şi un raportor naţional pe acest dosar. Astăzi (luni - n.r.) s-a votat pentru. Acesta este votul final”, a declarat europarlamentarul Monica Macovei.

Pe 12 martie urmează şedinţa Consiliului JAI. Monica Macovei a explicat că aşa s-a procedat şi cu Directiva confiscării. „Întâi am votat-o în LIBE. Am luat mandat de la LIBE să negociez cu consiliul, am negociat un an şi apoi m-am dus în plen. Aşa se întâmplă şi aici. (...) Negociem tot timpul pentru că vrem să-l facem (...)”, a declarat eurodeputatul Macovei.

Conform Regulamentului, Biroul Procurorului European va fi condus de un procuror şef şi de 24 de procurori europeni. „În total 25. Apoi ei propun procurorul şef, care va fi audiat de parlament”, a spus Macovei.

Cine îi propune pe cei 25 de procurori europeni? Eurodeputatul Macovei spune că s-a cerut „competiţie deschisă” pentru a asigura independenţa procurorilor europeni. „Aşa s-a votat. Avem o competiţie deschisă. Asta înseamnă că statele membre trimit unul, două, trei nume, fiecare în funcţie de procedura lui internă, în funcţie de cum numesc. Guvernul este posibil să-şi facă o altă procedură special pentru această numire”, a conchis Macovei. Candidaţii propuşi de statele membre vor fi audiaţi de o comisie formată din judecători, procurori, jurişti cu mare experienţă profesională. „Sunt independenţi, nu fac parte din nici un organism european”, a eplicat raportorul român în PPE.

Potrivit raportului adoptat de LIBE, pe lângă cei 25 de procurori europeni, în fiecare stat membru va fi trimis câte un procuror european delegat, care ar urma să aibă un aparat propriu de lucru în ţara respectivă şi va putea prelua diverse cazuri de fraude cu fonduri europene.

"Procurorul european delegat va trebui să urmeze procedura penală a ţării în care ia anumite măsuri. De exemplu, procedurile de percheziţii se fac cu Poliţia din ţara respectivă. Apoi, când se ajunge la instanţa în care se judecă cazul, acea instanţă va trebui să recunoască toate aceste acte de investigaţie recunoscute de alte state membre, fără alte proceduri. (...) Procurorii delegați vor fi cureaua de legătură cu procurorul european, și în acest fel vom putea atinge o nouă eră în materie de cooperare judiciară. Totodată, aceștia se vor ocupa de dosarele ce privesc frauda sau infracțiunea cu fonduri europene. Orice procuror național ce se va ocupa de anchete legate de fraude cu bani europeni se va subordona procurorului european. De exemplu, procurorul delegat național va avea în problematica fondurilor europene putere decizională peste procurorul-șef al DNA", a explicat Macovei.

Proiectul de Regulement privind Procurorul European, propus în Tratatul de la Lisabona, a fost una dintre promisiunile făcute de preşedintele Comisiei Europene, Jose Durao Barroso. Monica Macovei, raportorul din partea Parlamentului European, susţine că Biroul Procuroruui European va fi independent, supus controlului democratic. Raportul aprobat de Comisia LIBE va ajunge în Consiliul JAI, acolo unde miniştrii de resort din statele membre urmează să ia decizia finală privind proiectul de regulament.

Alexandra VASILE, corespondenţă specială de la Strasbourg

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212