Războiul din Orientul Mijlociu: Condiția pusă de Iran pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Războiul din Orientul Mijlociu: Condiția pusă de Iran pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a exclus miercuri o redeschidere a Strâmtorii Ormuz cât timp este menţinută blocada americană împotriva porturilor iraniene, pe care a denunţat-o ca încălcând armistiţiul dintre cele două ţări, transmite AFP.
Reacția Iranului după ce Trump a anunțat prelungirea armistițiului
„O încetare a focului completă nu are sens decât dacă nu este încălcată printr-o blocadă navală (...) Redeschiderea Strâmtorii Ormuz este imposibilă atât timp cât încetarea focului este în mod făţiş încălcată“, a scris el pe platforma X, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi seară o prelungire unilaterală a armistiţiului încheiat pe 8 aprilie, potrivit Agerpres.
„Având în vedere faptul că Guvernul Iranului este serios divizat, așa cum era de așteptat, și la cererea Mareșalului Asim Munir și a Primului Ministru Shehbaz Sharif din Pakistan, ni s-a cerut să ne oprim atacul asupra Iranului până când liderii și reprezentanții acestora vor putea veni cu o propunere unificată.
Prin urmare, am ordonat armatei noastre să continue blocada și, în toate celelalte privințe, să rămână pregătite și capabile și, prin urmare, voi prelungi încetarea focului până când propunerea lor va fi prezentată și discuțiile vor fi încheiate, într-un fel sau altul. Președintele DONALD J. TRUMP”, a postat președintele SUA pe pagina sa de socializare.
Ca represalii după războiul pornit împotriva sa de SUA şi Israel, Iranul a blocat de facto Strâmtoarea Ormuz, ameninţând că va ataca orice navă ce are legături cu SUA, Israel şi cu aliaţii acestora.
Iranul a capturat trei nave comerciale
Iranul a anunţat miercuri că a atacat şi imobilizat sau sechestrat trei nave comerciale care au încercat să traverseze strâmtoarea fără autorizaţia sa.
Potrivit agenției de știri semi-oficială iraniană, Tasnim, Garda Revoluționară a capturat două nave pentru încălcări ale legislației maritime și le-a escortat către țărmurile iraniene. Este pentru prima dată când Iranul capturează nave, încă de la începutul războiului din Orient.
Navele au fost identificate ca fiind „MSC Francesca” și „Epaminondas”, care, potrivit informațiilor, au fost îndreptate spre coastele iraniene după ce „au operat fără autorizația necesară și pentru că au manipulat sistemele de navigație”, potrivit The Guardian.
Potrivit unui comunicat oficial al Gărzilor revoluționare Islamice, „Perturbarea ordinii și a siguranței în strâmtoarea Ormuz reprezintă linia noastră roșie.”
Anterior, Organizația de Operațiuni Comerciale Maritime din Marea Britanie a precizat că cele două nave au fost atacate cu focuri de armă, în apropierea coastei Iraniene. Ulterior, BBC a raportat că o a treia navă a fost atacată.
Compania de informații maritime Vanguard a precizat pentru BBC că nava a fost vizată șa aproximativ 6 mile maritime (11,112 kilometri) de coastele Iranului. Nava a fost contactată de IRGC și „i s-a ordonat să ancoreze”. Nava a semnalat „avarii la corp și la spațiile de locuit”, potrivit sursei citate.
Preşedintele american Donald Trump a impus, la rândul său, o blocadă asupra porturilor iraniene, după eşecul negocierilor desfăşurate pe 11 aprilie în Pakistan, în timp ce este aşteptată o nouă rundă de negocieri.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
18.4° Constanța 
















