REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° ConstanÈ›a Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
16.4° ConstanÈ›a Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Reforma predării fizicii în şcolile din România a început la Constanţa

Reforma predării fizicii în şcolile din România a început la Constanţa

Replica API 1 martie 2014 | 00:00 71

Dacă un măr cade din copac, e gravitaţie. Prin astfel de exemple s-a ajuns la concluzia că fizica este mama ştiinţelor, fiind cea care oferă explicaţii, prin formule, privind toate fenomenle şi procesele ce au loc în jurul nostru. Un profesor de fizică sau un adult ar înţelege probabil importanţa predării şi asimilării de cunoştinţe de fizică în şcoli, însă elevii se albesc la faţă doar când văd în orar o oră de fizică pe săptămână. Motivul ar fi că fizica este mult prea prea anostă, prea dificilă, mult prea plină de formule şi teorie. De aceea, Societatea Română de Fizică propune un nou proiect, menit să le schimbe elevilor părerea critică despre formulele lui Newton.

"Reforma predării fizicii în şcoli" se numeşte proiectul care implică ore de curs interactive, experimente, fenomene fizice explicate, doar pentru a le creşte sau stimula elevilor interesul pentru această materie. "Elevii spun că fizica se înţelege greu, că este abstractă, complexă, că are prea multe formule. Experimentele sunt un ingredient important în predarea fizicii", a spus Cristian Hatu, managerul proiectului. "Reforma predării fizicii în şcoli" îi ia în calcul şi pe cei de la catedră, care se confruntă cu situaţia de a ţine în frâu o întreagă clasă de elevi, dar vine şi în ajutorul elevilor, prin realizarea a două platforme online pe care cei interesaţi de fizică să se logheze, a explicării fenomenelor, încât aceştia să le poată aplica şi în viaţa reală: "Proiectul nu este numai un ghid metodologic". Peste 100 de profesori din Constanţa, aproximativ 90% din numărul total al profesorilor de fizică din judeţ, s-au alăturat acestui proiect pilot care schimbă modul în care este predată fizica în şcolile din România.

La conferinţa de prezentare a proiectului au participat Cristian Hatu, manager de proiect, Roxana Zus - Preşedintele Secţiei Fizică şi Educaţie SRF, Mădălina Ivănescu - inspector de specialitate, Ion Băraru - profesor la Colegiul Naţional "Micea cel Bătrân", Cristina Anghel - profesoară la Liceul Teoretic "Ovidius", Daniela epeş şi Marcel Petcu - profesori la Liceul Teoretic "Ioan Cotovu" Hârşova, precum şi alţi profesori care aplică la ore metodele inovatoare de predare. Proiectul "Reforma predării fizicii în învăţământul preuniversitar" a fost deja implementat în opt judeţe şi este finanţat de Romanian - American Foundation. Societatea Română de Fizică (SRF) este o organizaţie apolitică, non-profit care strânge laolaltă cercetători şi profesori de fizică. SRF se doreşte a fi un factor dinamic în promovarea gândirii creative şi a ideilor noi pentru dezvoltarea ştiinţei.

Cristina MARIN

foto: engineering.nyu.edu

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272