Reorganizarea localităților din România: Ce s-a discutat la întâlnirea dintre ministrul Alexandru Stoica și primarul comunei Cumpăna. Video
Reorganizarea localităților din România: Ce s-a discutat la întâlnirea dintre ministrul Alexandru Stoica și primarul comunei Cumpăna. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, transmite sâmbătă, după întâlnirea cu Asociaţia Comunelor din România, că au discutat despre soluţiile pentru a încuraja asocierea şi comasarea voluntară a celor 429 de localităţi. El menţionează că reforma trebuie construită prin dialog, nu impusă de la birou iar obiectivul nu este simpla reducere a numărului de primării, ci construirea unor administraţii locale mai puternice, cu personal calificat, servicii publice moderne şi resurse pentru dezvoltare. La eveniment a participat și primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, care a spus că are încredere în ministrul Dezvoltării.
Ministrul Dezvoltării a discutat cu primarii de comune
”România are nevoie de o reformă administrativ-teritorială adaptată realităţilor demografice, economice şi sociale actuale. Avem nevoie de administraţii locale eficiente şi comunităţi care să aibă şanse reale de dezvoltare, indiferent de dimensiunea lor”, scrie Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, pe Facebook.
Ministrul anunţă că a avut o primă reuniune de lucru constructivă cu reprezentanţii Asociaţiei Comunelor din România (ACoR), dedicată proiectului „START Reforma Administrativă: asociere şi comasare voluntară”.
Primarii vor intra în grupul de lucru
”Am discutat despre soluţiile prin care putem încuraja asocierea şi comasarea voluntară a celor 429 de localităţi vizate. Am convenit să extindem grupul de lucru de la nivel central cu reprezentanţi ai conducerii ACoR, pentru a stabili stimulente concrete pentru comunele care aleg comasarea voluntară, dar şi măsuri de protecţie pentru angajaţii din administraţia locală”, anunţă Alexandru Stoica.
El menţionează că ”reforma trebuie construită prin dialog, nu impusă de la birou”.
”Obiectivul nostru nu este simpla reducere a numărului de primării, ci construirea unor administraţii locale mai puternice, cu personal calificat, servicii publice moderne şi resurse pentru dezvoltare. Facem reformă cu responsabilitate, punând interesele cetăţenilor pe primul loc!”, subliniază ministrul Dezvoltării.
Video:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.3° Constanța 











.jpg_t.jpg)




