REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 9 Mai 2024
Anul XX Nr. 6724
11.4° Constanța Joi, 9 Mai 2024 Anul XX Nr. 6724
 

Rolling Stones lansează din izolare o nouă piesă, „Living in a Ghost Town“

Rolling Stones lansează din izolare o nouă piesă, „Living in a Ghost Town“

Replica API 24 aprilie 2020 | 00:00 969

The Rolling Stones

Formaţia britanică The Rolling Stones le-a oferit joi fanilor motiv de satisfacţie prin lansarea unei melodii noi, intitulată "Living in a Ghost Town", înregistrată parţial în izolare, în contextul pandemiei de coronavirus, informează Reuters, citată de Agerpres.

Melodia este însoţită de un videoclip în care pot fi văzute imagini cu străzi şi staţii pustii din Londra, Los Angeles, Kyoto şi alte oraşe.

"Stones erau în studio, înregistrând nişte material nou înainte de izolare şi a fost o melodie care ni s-a părut că ar rezona cu vremurile în care trăim", a povestit Mick Jagger, citat într-un comunicat.

"Am lucrat la ea în izolare. Iat-o... sperăm să vă placă", a adăugat solistul.

Trupa a precizat că a început să înregistreze această piesă în Los Angeles, în 2019. Apoi, pe măsură ce restricţiile impuse în contextul pandemiei au început să ia amploare în întreaga lume, au ajustat o parte din versuri şi au adăugat unele elemente noi.

Chitaristul Keith Richards a declarat că piesa fusese creată iniţial pentru un nou album însă, după ce situaţia a evoluat, "Mick şi cu mine am decis-o că trebuie făcută chiar acum".

Lansarea vine la mai puţin de o săptămână după ce cei patru componenţi ai formaţiei au interpretat melodia "You Can't Always Get What You Want" în propriile sufragerii, prin videoconferinţă, în cadrul evenimentului caritabil "One World: Together At Home", organizat de Global Citizen în colaborare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Lady Gaga.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Dinozaurul acesta ar trebui sa se opreasca.
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212