REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
16.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

România a cucerit şase medalii la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna

România a cucerit şase medalii la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna

Replica API 24 mai 2021 | 23:59 962

România a cucerit şase medalii, una de aur, una de argint şi patru de bronz, duminică, la Cupa Mondială de canotaj de la Lucerna (Elveţia), anunță AGERPRES.

În clasamentul pe medalii, România a ocupat locul 7, devansată de Marea Britanie (3-1-1), China (3-0-0), Olanda (2-1-2), Italia (1-3-2), Irlanda (1-3-1) şi Germania (1-2-1).

Aurul a fost obţinut la dublu vâsle feminin, de Nicoleta-Ancuţa Bodnar şi Simona Geanina Radiş, în 06 min 46 sec 72/100.

Medalia de argint a fost câştigată de Ionela-Livia Cozmiuc şi Gianina-Elena Beleagă, la dublu vâsle feminin, categorie uşoară, cu timpul de 07 min 02 sec 09/100, în urma Marii Britanii (07:00.33).

Bronz au câştigat Adriana Ailincăi şi Iuliana Buhuş, la dublu rame feminin, cu timpul de 07 min 22 sec 23/100, devansate de Spania (07:17.93) şi Irlanda 1 (07:22.17).

Şi la dublu rame masculin s-a obţinut bronzul, prin Marius-Vasile Cozmiuc şi Ciprian Tudosă, în 06 min 38 sec 45/100, în urma Serbiei (06:36.84) şi Italiei (06:38.26).

La patru rame feminin, România 1 (Nicoleta Paşcanu, Elena Logofătu, Cristina-Georgiana Popescu, Roxana-Iuliana Anghel) a câştigat medaliile de bronz, în 06 min 36 sec 99/100, iar România 2 (Beatrice-Mădălina Pascari, Alina-Maria Baleţchi, Mădălina Hegheş, Roxana Parascanu) a încheiat pe locul cinci, în 06 min 41 sec 84/100. Olanda a fost prima (06:30.24), iar Marea Britanie a doua (06:34.57).

O altă medalie de bronz a fost obţinută la patru rame masculin, de echipajul compus din Mihăiţă-Vasile Ţigănescu, Mugurel Vasile Semciuc, Ştefan-Constantin Berariu şi Cosmin Pascari, în 05 min 58 sec 19/100. Marea Britanie a ocupat primul loc (05:53.73), iar Africa de Sud s-a clasat pe doi (05:57.21).

La dublu vâsle masculin, Ioan Prundeanu şi Marian-Florian Enache s-au clasat pe locul secund în Finala B (06:28.77), după Polonia (06:27.53), ocupând locul 8 la general.

România are echipaje calificate la JO de la Tokyo în toate cele şapte probe în care a evolua la Cupa Mondială de la Lucerna, la care se adaugă cele de 8+1 (feminin şi masculin), scrie știripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272