REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
13.4° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

ROMPAN: Cozonacii şi pasca românească au ajuns în SUA şi Canada; preţuri mai mari în acest an

ROMPAN: Cozonacii şi pasca românească au ajuns în SUA şi Canada; preţuri mai mari în acest an

Replica API 5 aprilie 2018 | 00:00 531

Cozonacii şi pasca tradiţională românească sunt printre cele mai căutate produse în perioada Sărbătorilor Pascale, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea externă, chiar dacă în acest an preţul a suferit modificări faţă de 2017, din cauza majorării costurilor cu utilităţile şi a creşterii salariului minim pe economie, scrie Agerpres.

"La ora actuală, exportăm cozonaci în foarte multe ţări. Evident că ne-am orientat în primul rând în ţările unde lucrează foarte mulţi români, respectiv în Italia şi Spania, dar am ajuns şi în Canada sau SUA. Avem, de asemenea, un export foarte bun în Germania, nu numai pentru populaţia română, ci şi pentru cea autohtonă. Am văzut că sunt foarte bine primiţi cozonacii româneşti pe piaţă şi de aceea vrem să dezvoltăm acest sector al exportului la toate produsele procesate. Suntem mari producători de grâu, suntem în fruntea ţărilor europene, dar, decât să exportăm materie primă, cred că este mult mai bine să exportăm produse procesate, adică făină, paste făinoase, biscuiţi, cozonaci şi ale produse de patiserie", a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.

Acesta a precizat că, deocamdată, nu are cifre definitive legate de exportul de cozonaci, însă a spus că volumul exporturilor a crescut încă din luna februarie, pentru că Paştele a venit în acest an "foarte repede după sărbătorile de iarnă". În schimb, pe piaţa internă, cifrele legate de vânzări sunt similare cu cele din 2017, adică în jur de 7,5 milioane de cozonaci.

"Urmărim să dăm la export produsul care este tradiţional la noi: cozonacul cu nucă, cacao şi stafide, cozonacul cu rahat şi, mai nou, cozonacul cu pricomigdale, cu ciocolată, pască cu brânză şi ciocolată. Pasca merge, de asemenea, foarte bine la export, pentru că am preluat şi noi o tehnologie prin care obţinem un termen de valabilitate mai mare, fără a băga tot felul de amelioratori sau aditivi care să conserve produsul şi, astfel, putem ajunge cât mai departe cu produsele noastre. Cifrele definitive legate de export le vom avea după Paşte, pentru că noi, începând cu luna februarie, am crescut volumul exporturilor, iar acum intervine şi factorul religios. La intern, vânzările vor fi cam la nivelul anului trecut de Paşte, respectiv de circa 7,5 milioane de cozonaci, pentru că, repet, e mai devreme Paştele. Şi la pască sunt creşteri de la an la an şi noi răspundem cerinţelor consumatorilor care apreciază pasca tradiţională cu brânză de vaci şi stafide, dar şi pe cea cu ciocolată. O să vedem după Paşte informaţiile din teritoriu", a explicat Popescu.

Anul trecut, patiserii s-au lăudat cu un record de vânzări la pască, în condiţiile în care a fost atinsă cifra de 5 milioane de bucăţi vândute numai în perioada Sărbătorilor Pascale.

În ceea ce priveşte preţul produselor de brutărie şi de panificaţie, şeful ROMPAN a susţinut că va exista o scumpire pe întregul segment, dar nu a avansat cifre în acest sens, apreciind că, în mod sigur, vor exista influenţe determinate de majorarea costurilor cu utilităţile şi de creşterea salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2018.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272