REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.7° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
11.7° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Rusia plănuiește o invazie a Ucrainei, anunță SUA

Rusia plănuiește o invazie a Ucrainei, anunță SUA

Replica API 15 noiembrie 2021 | 17:48 954

Statele Unite ale Americii îi atenţionează pe aliaţii din Uniunea Europeană că Rusia ar putea lua în calcul o invazie a Ucrainei pe fondul escaladării tensiunilor dintre Moscova şi blocul comunitar pe tema migranţilor şi a stocurilor de energie, scrie Bloomberg.

Vladimir Putin

Statele Unite monitorizează cu atenţie creşterea numărului de trupe la graniţa cu Ucraina şi au atenţionat liderii din Uniunea Europeană referitor la îngrijorările lor despre o posibilă operaţiune militară, potrivit unor surse în cunoştinţă de cauză, scrie news.ro, citat de stiripesurse.ro.

Purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitry Peskov, a respins informaţia, vineri, apreciind că reprezintă „eforturi fără substanţă şi nefondate pentru a creşte tensiunile”.

Se crede că evaluările se bazează pe informaţii pe care SUA nu le-au împărtăşit încă guvernelor europene, ceea ce ar fi trebuit să aibă loc înainte ca orice decizie să fie luată cu privire la un răspuns colectiv, potrivit surselor. Ele se bazează pe dovezi disponibile public, conform unor oficiali familiarizaţi cu abordarea administraţiei, mai scrie Bloomberg.

Un oficial de la Casa Albă a spus joi seară că Statele Unite se consultă cu aliaţii despre intensificarea mişcărilor de la graniţa cu Ucraina. Rusia spune că desfăşurările militare de pe teritoriul său sunt o problemă internă şi neagă orice intenţii agresive, în timp ce acuză SUA de provocare, acuzând totodată că SUA trimit nave de război în Marea Neagră, aproape de teritoriul său.

În contextul acestor evoluţii, moneda rusească s-a depreciat cu 0,5% faţă de dolar, săptămâna aceasta înregistrând prima scădere din ultimele trei.

Obligaţiunile în ruble au scăzut pentru a doua zi, randamentul datoriei la 10 ani urcând cu trei puncte de bază la 8,07%. Acţiunile putând înregistra cea mai mare cădere în două săptămâni.

Tensiuni similare au izbucnit în primăvară, când SUA şi Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) au acuzat Rusia că a trimis până la 100.000 de soldaţi, tancuri şi avioane de luptă în apropiere de graniţa cu Ucraina. Tensiunile s-au domolit după ce preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin la summitul care a avut loc în iunie.

Ultimele mişcări de trupe şi de tancuri ale Rusiei spre Ucraina l-au determinat pe directorul CIA, Bill Burns, să viziteze Moscova luna aceasta, unde a vorbit la telefon cu Vladimir Putin. Angela Merkel, principalul interlocutor al lui Putin în Europa, l-a îndemnat miercuri să-şi folosească influenţa cu aliatul său Belarus să dezamorseze criza referitoare la miile de migranţi din Orientul Mijlociu, care caută să traverseze Polonia pentru a ajunge în Uniunea Europeană. Putin a refuzat, discuţia fiind reluată joi.

Avertismentul SUA cu privire la Ucraina vine pe fondul conflictului mai recent dintre Polonia şi Belarus, un aliat apropiat al Rusiei. Şi se desfăşoară pe fondul incertitudinii cu privire la creşterea livrărilor de gaz ruseşti către Europa, în ciuda angajamentului lui Putin de a accelera livrările din această săptămână pentru a uşura criza energetică. El solicită autorităţilor europene de reglementare o aprobare rapidă pentru a opera gazoductul Nord Stream 2 din Rusia până în Germania, un proiect la care SUA şi Ucraina considerându-l un un risc de securitate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
si celor de sub mine.
1
0
minciuni ordinare
3
1
Pana una alta gazul vine de la Putin asa ca mai bine ...
2
1
Ce sa ceri Occidentului? Numai discordie si minciuna ! Cu ce este occidentul mai bun decat Est-ul? TRAIASCA PUTIN !
5
3

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272