S-a urcat BEAT la volan şi şi-a OMORÂT prietenul!
S-a urcat BEAT la volan şi şi-a OMORÂT prietenul!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAccident grav în comuna Albeşti! În data de 4 martie, a.c., în jurul orelor 23:30 la ieşirea din Mangalia spre Albeşti a avut loc un accident de circulaţie. În urma evenimentului rutier, două persoane au rămas încarcerate, iar echipajele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului. O maşină a intrat într-un gard de beton, iar impactul a fost foarte puternic. La faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri de la Secţia Mangalia, un echipaj SMURD B şi o Ambulanţă.
Victimele au fost transportate la spitalul din Mangalia. Poliţiştii rutieri au stabilit că şoferul (C.C.-V., în vârstă de 22 de ani, din localitatea Vârtop) implicat în accidentul rutier de la ieşire din Mangalia către localitatea Albeşti consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Mai grav este însă că, ulterior, pasagerul din autoturism a necesitat transportul de la Spitalul Mangalia la Spitalul Judeţean Constanţa, având în vedere starea gravă în care se afla. Din nefericire însă, la câteva ore de la internare, a survenit decesul.
Mihaela UNGUREANU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News