Salvamarii sunt în alertă: Persoană posibil dispărută în mare, în zona Terasei Albert din Costinești! Video
Salvamarii sunt în alertă: Persoană posibil dispărută în mare, în zona Terasei Albert din Costinești! Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMilitarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină marți, 1 septembrie, în zona Terasei Albert din Costinești, acolo unde o persoană este posibil dispărută în mare.
Autoritățile au intervenit în căutarea persoanei dispărute
Potrivit primelor informații, este căutată de salvamari la acest moment. Intervin Senilata Costinești, precum și elicopterul SMURD, care este în survol. De asemenea, la fața locului se află scafandri și o ambarcațiune.
Autoritățile au intervenit în căutarea persoanei dispărute
Video 1:
Video 2:
Salvamar: Am făcut tot ce a fost posibil în acel moment.
”Astăzi, la Costinești, am intervenit pentru a salva un om. Am făcut tot ce a fost posibil în acel moment. Am intrat în apă, am căutat, scafandrii îl caută.
Vă spun asta nu pentru milă și nici pentru a primi laude. Vă spun pentru ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă cu adevărat să ignori marea și avertismentele celor care sunt acolo să vă protejeze.
Din afară, poate pare simplu: „E doar apă, știu să înot.” Dar în momentul în care marea te trage, curenții te poartă și panica își face loc, lucrurile se schimbă în câteva secunde.
Salvamarul nu este dușmanul vostru. Nu vă strică distracția. Nu vă spune să ieșiți din apă fără motiv. Când vă avertizăm, există un motiv.
Am făcut tot ce am putut pentru un om. Din păcate, nu întotdeauna e suficient să fii acolo
Astăzi am făcut tot ce am putut pentru un om. Din păcate, nu întotdeauna e suficient să fii acolo. Uneori, marea îți ia câteva secunde și nu îți mai dă șansa să repari greșeala.
Așa că vă rog, înainte să intrați în apă, gândiți-vă bine. Priviți steagul. Ascultați salvamarul. Nu vă supraestimați și nu vă puneți viața în pericol pentru o baie.
Pentru voi poate fi doar o zi la mare. Pentru noi poate fi ziua în care încercăm să salvăm o viață. Iar pentru familia unui om dispărut în apă, poate fi ziua care le schimbă viața pentru totdeauna.”, a transmis Antonio, unul din salvatori.
Video 3:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
13.7° Constanța 














