Scandal la primărie! Secretara îl acuză pe primar de agresiune chiar în incinta instituției
Scandal la primărie! Secretara îl acuză pe primar de agresiune chiar în incinta instituției
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPolițiștii din orașul Negrești au inițiat un dosar penal după ce secretara Primăriei Vulturești a declarat că a fost agresată de primarul comunei în incinta instituției.
Adrian Branca, primarul comunei Vulturești
Incidentul a avut loc marți, iar femeia a fost transportată la spital pentru evaluări medicale.
„La data de 29 octombrie, polițiștii din cadrul Poliţiei Oraşului Negreşti au fost sesizaţi, prin apel 112, de către o femeie în vârstă de 49 de ani, din comuna Vultureşti, cu privire la faptul că ar fi fost victima unei agresiuni, anterior apelului, la sediul unei instituții publice din comuna Vultureşti. Apelanta a fost transportată la sediul unei unităţi medicale pentru evaluare. În cauză, a fost indicată şi o persoană bănuită de comiterea infracţiunii sesizate, bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Vultureşti. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul sesizat şi dispunerea măsurilor legale", a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, Bogdan Gheorghiţă.
Se pare că între secretară și primar există un conflict de lungă durată.
Femeia a fost anterior eliberată din funcție, dar a contestat această decizie în instanță și a reușit să obțină reintegrarea în post, scrie realitatea.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
1.4° Constanța 










.jpeg_t.jpeg)

